BBC a primit o amendă record de aproximativ 500.000 de euro de la corpul de control al audiovizualului britanic, Ofcom, pentru că și-a indus în eroare audiența, falsificând mai multe apeluri telefonice care desemnau câștigători pentru diverse concursuri, informează BBC News Online.
„BBC și-a dezamăgit audiența, inventând câștigători ai concursurilor, organizându-le necinstit”, au declarat reprezentanții Ofcom, care au dat grupului o amendă de 500.000 de euro, sumă record pentru BBC.
Telespectatorii mai multor emisiuni difuzate de BBC au fost invitați să sune pentru a participa la diferite concursuri, ai căror câștigători erau deja aleși. Emisiunile erau înregistrate, astfel încât nimeni nu putea câștiga în direct.
Reprezentanții BBC au declarat, într-un comunicat, că acceptă amenda. „Ofcom a recunoscut că nici BBC și nici un membru al colectivului companiei nu a câștigat bani de pe urma acestor scăpări editoriale grave. Nu trebuie să ne complacem în această situație, ci să rămânem atenți, pentru a putea recâștiga încrederea publicului nostru”, se mai arată în comunicat.
Aceștia au mai spus că problema a fost tratată foarte serios, că își cer scuze public și că vor realiza un plan de gestionare a consecințelor, care include un program de training pentru 19.000 de angajați, îndrumări speciale pentru realizatorii de programe ce cuprind competiții și un regulament de conduită mai strict.
Emisiunile amendate au fost: „Comic Relief” (difuzată pe BBC One, în martie 2007) – 57.000 de euro, „Sport Relief” (difuzată pe BBC One în iulie 2006) – 57.000 de euro, „Children in Need (difuzată pe BBC One Scotland în noiembrie 2005) – 44.000 de euro, „TMi” (difuzată pe BBC Two și CBBC în septembrie 2006) -60.000 de euro, „Liz Kershaw Show” (difuzată pe BBC 6 Music din mai 2005 până în ianuarie 2006) – 146.000 de euro, „Jo Whiley Show” (difuzată pe BBC Radio 1 din 20 aprilie până pe 12 mai 2006) – 95.000 de euro, „Russell Brand” (difuzată pe BBC 6 Music în aprilie 2006) – 22.000 de euro și „Clare McDonnell Show” (difuzat pe BBC 6 Music din septembrie 2006) – 22.000 de euro.
Pe 17 iulie 2007, Ofcom a amendat BBC cu aproximativ 60.000 de euro, pentru ca a falsificat câștigătorul unui concurs inclus într-o emisiune în direct. Drept consecință, BBC a suspendat ulterior toate concursurile, după ce, în urma unei anchete, a ieșit la iveală faptul că au fost mai multe apeluri telefonice false pe perioada aceleiași luni.
Drept urmare, corporația britanică a stabilit, în luna noiembrie 2007, un regulament pentru toți participanții la concursurile de pe posturile TV, radio și de pe internet.
În luna ianuarie a acestui an, emisiunile prezentatorilor Russell Brand și Jo Whiley au fost în centrul unui alt scandal privind telefoanele false din concursurile emisiunilor radio. Ascultătorii erau invitați să participe prin telefon, în direct, la concursuri ale posturilor de radio BBC 6 Music și Radio 1, însă emisiunile erau înregistrate.
Alte show-uri TV ale BBC caracterizate ca având „serioase probleme editoriale” au fost „Saturday Night Takeaway”, „Gameshow Marathon” și „Soapstar Superstar”.