Măsură

Bazinul de înot de la Școala 3, închis de sanitari



– În urma analizelor de laborator efectuate la ASP, în apa din bazin s-au depistat încărcături chimice și microbiene peste cele admise
Autoritatea de Sănătate Publică Suceava a emis decizie de suspendare a activității bazinului de înot de la Școala numărul 3 din municipiul reședință de județ. Anunțul a fost făcut ieri de către directorul executiv interimar al ASP Suceava, doctor Odette Nicolae, care a declarat că la bazinul cu pricina nu sunt respectate condițiile de funcționare prevăzute în normele Ministerului Sănătății Publice.
Odette Nicolae a precizat că în urma analizelor de laborator efectuate pe probe de apă prelevate de sanitari pe 2 și 6 iulie, s-a depistat în apa din bazinul de înot de la Școala Generală numărul 3 Suceava încărcătură chimică și microbiană peste limita maximă admisă.
Directorul executiv interimar al ASP a spus că în probele de apă s-au depistat floră de origine fecală și bacterii, fapt ce ar fi putut afecta serios sănătatea copiilor care ar fi înotat acolo.
Aceștia riscau, în cazul ingestiei de apă din bazin, să facă boală diareică acută, iar prin intermediul apei necorespunzătoare se puteau transmite tot felul de boli infecțioase, precum adenovirozele.
Concluzia sanitarilor a fost că bazinul de înot nu este dezinfectat corespunzător și nici nu se face reînsprospătarea apei, fapt ce pune în pericol sănătatea înotătorilor. De aceea s-a luat decizia închiderii bazinului. Odette Nicolae a subliniat că acesta nu va putea fi redeschis decât dacă deficiențele constate vor fi remediate.
Directoarea Școlii Generale Numărul 3 Suceava, profesor Venera Rusu, ne-a declarat că ieri a dispus golirea de apă a bazinului, urmând a se efectua dezinfecția acestuia. Venera Rusu a spus că bazinul cu pricina deservea lunar aproximativ 500 de persoane din tot județul, printre care și sportivi, dar că nu știe cu exactitate valoarea veniturilor obținute prin funcționarea acestuia. Directoarea școlii a menționat că se vor lua toate măsurile pentru remedierea deficiențelor constatate de către sanitari. „Ne-am luat angajamentul de a rezolva neregulile. Este păcat că au apărut probleme, dar la 500 de persoane lunar care vin să înoate aici, este de ajuns un singur copil să intre în apă cu o rană la picior și să lase acolo microbi”, a spus Venera Rusu.
– Bazin închis după numai o lună de la inaugurare
Bazinul de înot de la Școala numărul 3 a fost redeschis la începutul lunii iunie, iar la inaugurare a participat și ministrul Justiției, Tudor Chiuariu, fost elev al școlii. Pentru renovarea bazinului s-au investit aproape 10 miliarde de lei vechi, din care 5 miliarde au fost acordate de Guvern, diferența de bani fiind suportată din bugetul Primăriei Suceava.
Bazinul de înot, singurul acoperit din întreg județul, a fost închis de sanitari și anul trecut, atât din cauza stării de degradare a încăperii, cât și din pricina unor probleme de sănătate apărute la copiii ce utilizau bazinul, cauzate de instalațiile învechite și cantitățile mari de clor utilizate pentru purificarea apei.
Consiliul Local Suceava a aprobat, în ședința de joi, 28 iunie, o rectificare bugetară prin care se suplimentează sumele alocate Școlii cu clasele I-VIII numărul 3 din municipiu, tocmai pentru întreținerea corespunzătoare a bazinului de înot.



Recomandări

Focar de pestă porcină africană la Sf. Ilie după ce un crescător a solicitat examenul de trichină pentru o scroafă sacrificată