BAZILICILE DIN TOMIS ( I )

Tomis, Constanța de astăzi, înființat de coloniștii greci de origine ioniană, în a doua jumătate a secolului VI i. Hr., a devenit în secolul II d. Hr., în mod oficial, capitala Pontului.
Trebuie să subliniem faptul că aici coloniștii greci au găsit o numeroasa populație geto-dacă, cu care făceau comerț, iar această populație a adus un important aport în viața economică a orașului, influențând pe noii veniți chiar și în vorbirea limbii grecești cu elementele lingvistice locale.
La sfârșitul secolului I i. Hr., când a fost aici exilat poetul Ovidiu, acest oraș făcea parte din Imperiul roman, cunoscând apoi o dezvoltare atât de mare, încât cu timpul a ajuns să fie socotit cel mai activ centru economic, social și cultural din aceste părți, fiind numit în înscripțiile timpului „prea strălucitul oraș al tomitanilor”.
Dar incursiunile popoarelor migratoare, care au tulburat liniștea Dobrogei, au pricinuit pagube mari și Tomisului, astfel că în jurul anului 680, d. Hr., „au luptat cu îndârjire tomitanii ca să-și apere orașul, integritatea și viața. Au făcut sacrificii pentru a dăinui acolo unde pământul adăpostea oasele strămoșilor. Tomitanii n-au deschis porțile, n-au cedat… Pe întuneric, căutau în grabă și în taină să întărească părțile șubrezite ale zidului de apărare. În cele din urmă zidurile au cedat asediatorilor, iar asediații au fost cotropiți. După sabie și jaf a urmat pârjolul… Tomisul a rămas pustiit… iar zidurile aplecate întru năruire”.
Astfel metropola Pontului a fost distrusă, jefuită și pustiită. Multă vreme, după aceea, acest oraș a intrat în negura timpului.
În urma Războiului de independență din 1877, odată cu reunirea Dobrogei la patria mamă, acest centru a intrat pe un nou făgaș, recâștigându-și importanța sa ca oraș la mare, iar în ultimele trei decenii și-a deschis și mai larg porțile pentru contactele de colaborare ale țării noastre cu lumea din afară.
În această situație vechiul Tomis, de care se leagă permanența și continuitatea neamului nostru, a fost parcă reînviat din cenușă.
Situația înfloritoare a creștinismului din Dobrogea și existența a numeroși creștini tomitani în secolul III, în urma predicii Sfântului Apostol Andrei prin aceste părți, a determinat o firească și importantă organizare bisericească cu centrul la Tomis, condusă de ierarhi ce au strălucit prin viața sfântă, activitate pastorală și știința teologică.
Centrul ecleziastic din Tomis, care pînă acum este considerat cel mai vechi de pe pământul țării noastre, a purtat, pe rând, titlul de episcopie, arhiepiscopie autocefala și chiar de mitropolie, de care au depins 14 scaune episcopale.
Această organizare bisericească dobrogeană a determinat construirea mai multor bazilici, din care o parte au fost scoase la lumina de săpăturile arheologice, mai ales în ultimul timp, prin grija deosebită a Conducerii statului nostru.
Bazilica, al cărei nume stă la originea cuvântului biserică a fost la început un edificiu cu caracter laic: în epocă elenistică, o sală din Palatele regale; în epoca romană, principalul loc pentru judecarea proceselor de instruire a cetățenilor orașului în diverse probleme; iar apoi, forma sa, cu unele modificări, devine caracteristică locașurilor de cult.
Secolul VI, până aproape de sfârșitul lui, poate fi considerat un timp de liniște și o nouă perioadă de înflorire pentru Tomis, datorită împăraților Anastasiu și Justinian, care au reușit să mențină pentru mai mult timp ordinea la Dunăre. În această perioadă și la Tomis se construiesc bazilici noi și se reconstruiesc altele vechi pentru satisfacerea nevoilor religioase ale creștinilor care se înmulțeau.
Dintre toate descoperirile ce s-au făcut până în prezent în vechiul Tomis, bazilicile prezintă o mare importanță. Aici, în vechiul Tomis, s-au scos la lumină până acum un număr de patru bazilici despre care specialiștii au publicat note, fotografii și studii.
În partea de vest a cetății Tomis, pe locul fostei gări din Constanța, s-au descoperit două bazilici creștine construite în secolele V-VI.
Specialiștii cred că aceste bazilici s-au construit în acest loc și nu în centrul cetății, în primul rând pentru că aici era spațiul liber la vremea respectivă, și în al doilea rând pentru că în acest sector al orașului existau, în acel timp, cuptoare de cărămidă, material absolut necesar pentru astfel de construcții.
Prima este numită de specialiști „bazilica mare”, acest edificiu creștin fiind considerat, până în prezent, cel mai mare în Dobrogea: cu o lungime, cu absidă cu tot, de 48, 10 m și o lățime de 23, 45 m.
Interiorul se compunea din altar, naos, împărțit în coloane în trei nave. Unii cercetători înclină să creadă că avea tribune și atrium, ultimul fiind o intervenție tardivă. Sub altar avea o criptă mare în formă de cruce, cu 7 încăperi și acoperișuri în formă de calotă, care, probabil, că au adăpostit moaștele unor martiri tomitani. Naosul a fost pavat cu cărămidă, iar altarul, probabil, cu marmură.
Având în vedere proporțiile și forma deosebită a criptei de sub altar, precum și dimensiunile foarte mari ale acestei bazilici, se crede, pe de o parte, că acest edificiu creștin a fost construit pe locul altuia mai vechi, iar pe de altă parte, că a fost bazilica episcopală și chiar necropolă.
A doua bazilică numită „bazilica mică”, nu departe de prima, are o lățime de 18,80 m; lungimea încă nu se cunoaște exact din cauză că în partea de est nu s-a dezvelit decât 1/3 a ei. După regula dimensiunilor, se crede, totuși, că lungimea ei ar fi fost de circa 35 m.
Cripta acestei bazilici, al cărei acoperiș boltit era prăbușit în cea mai mare parte, este plasată în interiorul absidei și în nava centrală. Cripta a fost construită din cărămizi legate cu mortar. Tencuiala din interiorul criptei mai păstra, la descoperire, șterse urme de pictură în frescă. S-au găsit materiale care demonstrează că această bazilică a fost pavată în interior cu cărămidă, iar în exterior cu dale din piatră.
Construirea acestor două bazilici aproape una de alta și lângă calea de acces între Callatis și Tomis ne poate duce cu gândul și la o legătură subterană între ele, care s-ar putea descoperi în viitor prin noi săpături arheologice. Această cale de comunicare subterană putea fi posibilă și chiar necesară în acea perioadă de năvăliri străine peste pământul dobrogean. Viitoarele săpături arheologice vor putea aduce precizări și în această problemă. († Epifanie Norocel-Tomitanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului, www.crestinism_ortodox.ro)