Eforturi

Bazarul Sucevei ar putea fi redeschis de la 1 Decembrie

Ion Lungu: „Sunt demarate toate procedurile de redeschidere a Bazarului, eforturile noastre sunt concentrate în această direcție”
Ion Lungu: „Sunt demarate toate procedurile de redeschidere a Bazarului, eforturile noastre sunt concentrate în această direcție”

Cel mai mare complex comercial din Moldova, Bazarul Sucevei, de unde își câștigă traiul peste 5.000 de suceveni, ar putea fi redeschis săptămâna viitoare, posibil chiar de la 1 Decembrie.
Închis de pompieri acum mai bine de două săptămâni, pe 9 noiembrie, din cauza nerespectării normelor de siguranță la incendii, Centrul Comercial Bazar are peste 2.000 de spații comerciale, la care cumpărătorii nu mai pot ajunge, căile de acces fiind blocate și sigilate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
„Sunt demarate toate procedurile de redeschidere a Bazarului, eforturile noastre sunt concentrate în această direcție. Dar trebuie să îndeplinim cumulativ mai multe condiții – amenajarea căilor de acces pentru autospecialele de pompieri, verificarea instalațiilor electrice din Bazar, să nu existe improvizații, verificarea hidranților, amenajarea unor spații speciale pentru fumat, asigurarea permanenței pompierilor în Bazar”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, după o ședință special convocată pe această temă, la care au participat și cei doi viceprimari.
Dacă în privința amenajării căilor de acces pentru autovehiculele ISU s-au făcut progrese vizibile, majoritatea chioșcurilor considerate a le sta în cale fiind deja mutate, alte lucrări abia de acum pot fi făcute, după ce s-a asigurat accesul permanent către hidranți.
Una din cele mai grele condiții este cea a asigurării permananței în Bazar a unei echipe de trei pompieri, motiv pentru care municipalitatea suceveană a și dat anunțuri privind angajarea unui număr de zece pompieri, care să lucreze în ture.
„Deocamdată este o singură firmă autorizată să presteze astfel de servicii în Suceava, de aceea am încheiat un contract valabil până la finele anului, să ne asigure permanența pompierilor în complexul comercial. La momentul deschiderii Bazarului trebuie să fie asigurat acest serviciu non-stop”, a explicat șeful municipalității sucevene.
Ridicarea unui gard care să delimiteze Bazarul administrat de Primăria Suceava de cel aflat în proprietatea unui avocat sucevean este de asemeni o cerință clară a ISU. La Bazarul privat, care conține aproximativ 200 de chioșcuri, singura cale de acces rămâne prin spate, după zona de parcare.
„Acestea sunt condițiile esențiale pe care trebuie să le îndeplinim pentru a putea redeschide Bazarul. Imediat ce le vom avea vom solicita o inspecție a ISU în Bazar și este posibil să mai aibă și alte cerințe. Dorința mea este ca pe 1 Decembrie să putem redeschide Bazarul. Fac tot posibilul ca asta să se întâmple, dar nu depinde doar de ce ne dorim, ci de ceea ce spun pompierii”, a explicat edilul sucevean.
Alte condiții solicitate de pompieri pentru securizarea Bazarului în caz de incendii, precum montarea de instalații automate de stingere a incendiilor, urmează să fie îndeplinite anul viitor, după ce vor fi alocate fondurile necesare și se vor parcurge procedurile de licitație pentru achiziție și montaj.

Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Primele concluzii ale echipei de cercetare privind incendiul de la sala de forță de la ultimul etaj de la Bucovina