Comercianții din Bazar afectați de devastatorul incendiu izbucnit marți noapte în hala modernizată a pieței au fost în marea lor majoritate audiați de poliție, însă oamenii legii nu au putut afla informații concludente de la ei, care să reprezinte indicii cu privire la descoperirea unei eventuale acțiuni intenționate sau a găsirii sursei care a dus la izbucnirea incendiului. Conform unor surse judiciare, aceștia au refuzat aproape orice tip de colaborare, toți declarând că nu aveau datorii sau dușmani, și că nu știu vreun vecin cară să fi folosit reșouri sau alte aparate de încălzit, ori care să fi fost racordat ilegal la rețeaua de energie electrică. Această atitudine este destul de ciudată, dacă avem în vedere că în fața ziariștilor aproape toți vorbeau de o acțiune intenționată ca o certitudine, unii chiar având bănuieli față de colegi din alte zone ale Bazarului. În plus, nici administrația Bazarului sau vreunul dintre comercianți nu a depus vreo plângere la poliție, pentru a cere efectuarea de cercetări.
„Fără existența unei plângeri deocamdată nu am putut demara cercetări sub aspect penal. Încercăm să adunăm probe, și la începutul săptămânii viitoare, împreună cu Parchetul, urmează să stabilim dacă este necesar să ne autosesizăm din oficiu”, a declarat comisarul șef Mircea Smoleac, adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Nimic încă despre cauza incendiului Ceea ce se știe cu certitudine este că doar o treime dintre chioșcurile din ultimul tronson modernizat al halei (cel care a fost afectat de incendiu) erau racordate legal la rețeaua electrică, concluzia pompierilor fiind că oamenii făcuseră foarte multe improvizații.
Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava nu s-a pronunțat nici ieri cu privire la cauza izbucnirii incendiului. Din cele două piste luate în calcul, un reșou uitat în priză care s-a supraîncălzit ori un act intenționat, prima este considerată din ce în ce mai probabilă, la fața locului găsindu-se mai multe reșouri arse.
În urma incendiului au ars 84 de chioșcuri, multe cu tot cu marfa din interior. Pagubele sunt estimate la 1,6 milioane de lei (16 miliarde de lei vechi).






