Programul de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației a fost un eșec total, fiind un demers ilogic pentru care s-au cheltuit sume considerabile „pentru a nu afla nimic”, iar informațiile adunate sunt incomplete și contrazic datele obținute din evaluările anterioare, a declarat ministrul Ion Bazac. Programul de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației (PESSP) s-a desfășurat în perioada 1 iulie 2007 – 31 decembrie 2008, cu fonduri în valoare de 631.604.957 lei.
„Obiectivul acestei evaluări nu a fost atins. Programul a fost un eșec total, de la început până la sfârșit. Din rezultatele programului de evaluare a sănătății, derulat între 2007 și 2008, nu se poate sub nicio formă evalua, cu limite de eroare admisibile și previzibile, starea de sănătate a românilor”, a declarat dr. Ion Bazac, ministrul Sănătății.
Concluziile au fost prezentate miercuri, în urma analizei realizate de către o comisie a MS. Aceasta a evaluat rezultatele obținute în urma derulării programului de evaluare a stării de sănătate a populației.
Comisia a subliniat faptul că evaluarea a fost realizată atipic, pe toată populația și nu pe eșantioane reprezentative, așa cum presupun regulile de bază ale statisticii și standardele științifice.
Ancheta MS a identificat faptul că, pentru 1,2 milioane de persoane, datele de evaluare sunt absente sau informațiile esențiale sunt incomplete. Pentru aproximativ 450.000 de cazuri, au fost constatate coduri de raportare dublate, deci consultații și analize fictive care nu s-au realizat, dar care au fost plătite.
„Acest program este cel mai costisitor și ilogic demers de evaluare a stării de sănătate a populației. S-a cheltuit o sumă considerabilă pentru a nu afla nimic”, a completat ministrul.
Din totalul costurilor, aproximativ 20 de milioane de euro au reprezentat cheltuieli administrative: costuri cu tipărirea taloanelor, costuri cu expedierea poștală, rambursare, introducerea și înregistrarea persoanelor evaluate în baza de date și altele. La acestea se mai adaugă aproximativ 10 milioane de euro pentru achiziționarea de laptopuri pentru medicii de familie, special pentru acest program.
„Cu fondurile cheltuite doar într-un an de PESSP s-ar fi putut realiza un program național de screening și prevenție pentru cancerul de col uterin pe o perioadă de patru ani. Rezultatul imediat și cuantificabil, salvarea a câtorva mii de femei care mor datorită acestei afecțiuni. De asemenea, numai cu costurile administrative ale PESSP s-ar fi putut dota fiecare din județele României cu câte 2 CTuri performinante sau ar fi putut fi salvați anual 2000 de bolnavi cu infarct miocardic”, a mai declarat ministrul Sănătății, Ion Bazac.
De altfel, echipa care a fost numită prin ordin de ministru și a analizat timp de patru luni rezultatele programului a concluzionat că acesta a fost un eșec încă de la început, în lipsa unui real concept metodologic. Mai mult, informațiile colectate contrazic datele provenite din evaluările anterioare, precum și tendințele măsurate la nivel internațional.
Din punct de vedere științific și statistic, evaluarea trebuia să fie realizată pe un eșantion reprezentantiv, așa cum se întâmplă în toate țările și nu pe întreaga populație. România a realizat anchete de evaluare a stării de sănătate încă din 1957, ultima având loc în anul 1997 pe un eșantion reprezentativ de 14.000 de persoane.
De asemenea, acest program s-a suprapus peste un altul aflat în derulare de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin care românii beneficiau deja de un set de analize gratuit pe an, costurile fiind acoperite din fondurile CNSAS. Între iunie 2007 și septembrie 2007 cele două programe au funcționat în paralel, cu posibilitatea de a avea duble finanțări pentru aceleași analize. De abia după trei luni de funcționare, conducerile MS și CNSAS au realizat acest lucru.
Ministerul Sănătății va iniția, din 2009, trei programe de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, a cancerului de sân și a bolilor cardiovasculare.