Fonduri

Bază sportivă modernizată în Vatra Moldoviței printr-un proiect finanțat prin GAL Bucovina de Munte

Baza sportivă din comuna Vatra Moldoviței a fost modernizată printr-un proiect european finanțat prin Grupul de Acțiune Locală „Bucovina de Munte”. Investiția s-a ridicat la suma de 35.981 de euro, iar potrivit unui comunicat de presă al GAL Bucovina de Munte, lucrările au fost finalizate de constructor. În comunicat se precizează că lucrările au constat în construirea unui vestiar pentru sportivi, la stadionul din Vatra Moldoviței, acesta fiind dotat cu toate utilitățile necesare, amenajarea de grupuri sanitare, și construirea unui bazin vidanjabil pentru apele menajere.
De precizat că prin Grupul de Acțiune Locală Bucovina de Munte au mai fost finanțate proiecte pentru construcția și amenajarea de terenuri de sport în comunele Sadova, Frumosu, Izvoarele Sucevei, Breaza și Fundu Moldovei.

Recomandări

Țara Dornelor a prezentat calendarul evenimentelor pentru 2026, cu festivaluri cu tradiție și Campionate Europene de Ciclocros

Recunoaștere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Monica Georgeta Colban, de la școala din Vatra Moldoviței, în finala pentru distincția „Directorul anului în mediul rural”