Băuturile energizante favorizează comportamentele de risc la tineri



Un studiu realizat în Statele Unite și publicat în Journal of Adolescent Health arată că există o legătură între consumul de băuturi energizante și apariția comportamentelor de risc la tineri, relatează AFP.
La studiu, finanțat de Institutul național american pentru toxicomanie, au participat 795 de elevi.
39% dintre aceștia, majoritatea băieți, au declarat că au consumat cel puțin o dată pe lună o băutură energizantă, precum Red Bull, Monster sau Rockstar.
Sociologul Kathleen Miller (Institutul de cercetări asupra dependențelor, Universitatea din Buffalo) a identificat o asociere între consumul frecvent (cel puțin șase zile pe săptămână) al acestor băuturi și „utilizarea produselor de risc” sau „comportamentele de risc”.
Băuturile energizante „conțin de trei până la zece ori mai multă cofeină decât o băutură carbogazoasă non-alcoolică”, spune cercetătorul. „Mai conțin ingrediente cu interacțiuni potențiale, precum taurina, doze masive de vitamine și extracte din plante și ierburi”, a mai spus aceasta.
Marii consumatori de „energy drinks” prezentau de trei ori mai multe riscuri de a se fi apucat de fumat, de fi făcut abuz de medicamente sau de a fi fost implicați într-o bătaie în anul care a precedat studiul. Numărul celor care au declarat că au consumat alcool, au avut probleme cu alcoolul sau au fumat marijuana a fost de două ori mai mare decât al celor care nu au consumat aceste substanțe.
Același grup prezenta mai multe riscuri de a fi întreținut relații sexuale neprotejate, de a nu fi purtat centura de siguranță la volan, de a fi practicat un sport extrem sau de a fi făcut un lucru periculos în urma unei provocări.
Două treimi din consumatori utilizează băuturile energizante în combinație cu băuturi alcoolice.
O idee larg răspândită este că efectele alcoolului sunt neutralizate de cofeina din băuturile energizante, însă acest lucru este fals, a explicat Miller. „Combinația reduce percepția intoxicării, nu reduce efectele nefaste ale alcoolului asupra timpului de reacție sau a capacității de judecată”, a spus aceasta.