În trafic

Băut și fără permis, a fugit de poliție deși un cauciuc al mașinii avea pană

Băut și fără permis, a fugit de poliție deși un cauciuc al mașinii avea pană
Băut și fără permis, a fugit de poliție deși un cauciuc al mașinii avea pană

Urmărire în miezul nopții pentru prinderea unui șofer care nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, pe DJ 208B, între Siminicea și Dumbrăveni. Un echipaj de poliție care patrula prin zonă a observat două mașini staționate, din care una avea pană la un cauciuc. Lângă cele două mașini, ambele marca VW, una Golf și cealaltă Passat, se aflau o femeie și un bărbat, cel din urmă în evidentă stare de ebrietate. Polițiștii s-au oferit să-i ajute, dar femeia a spus că se vor descurca. Oamenii legii au plecat de acolo, dar pentru că aveau suspiciuni că bărbatul s-ar urca băut la volan au făcut cale întoarsă.
Suspiciunile s-au adeverit, iar polițiștii au pornit semnalele acustice și luminoase și le-au cerut șoferilor să tragă pe dreapta. Inițial, ambii șoferi au oprit, dar în momentul în care era legitimat șoferul de pe VW Golf, cealaltă mașină, care avea pană, a demarat în trombă. S-a plecat în urmărire de mai mulți kilometri, iar după ce șoferul a ajuns în câmp, după cimitir, a abandonat mașina și a fugit pe jos. A fost ajuns și încătușat și apoi, cu ocazia cercetărilor, le-a spus polițiștilor că a consumat băuturi alcoolice și nu are nici permis.
Într-adevăr, din verificări a rezultat că bărbatul în vârstă de 30 de ani, din Siminicea, avea permisul de conducere anulat. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost dus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Acum, bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Pentru că mașina îi aparținea soției, și aceasta s-a ales cu dosar penal și este cercetată pentru infracțiunea conducerea unui vehicul fără permis de conducere (sub forma încredințării).

Recomandări

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Mașină de poliție care se deplasa la un accident din centrul municipiului Suceava, lovită de un șofer neatent

Patru indivizi, reținuți în arest după ce s-au apucat să facă legea la ei în sat, cu răfuieli în trafic și bătăi