Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Putna, s-a ales cu dosar penal după ce a plecat la plimbare la volanul unei mașini deși nu avea permis de conducere și, în plus, consumase și băuturi alcoolice înainte. Incidentul s-a înregistrat sâmbătă, la orele amiezii, la Putna, pe drumul comunal Gară. Un autoturism marca Mercedes Benz ML 270 a oprit brusc în momentul în care șoferul a observat mașina de poliție care venea din sens opus. Bărbatul aflat la volan a încercat apoi să se facă nevăzut. Polițiștii au observat acest comportament suspect și au oprit la rândul lor mașina și au plecat în urmărire pedestră. Somat de oamenii legii, fugarul s-a oprit, iar apoi s-a aflat și de ce nu dorea să dea ochii cu polițiștii: nu avea permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din cercetări a mai rezultat faptul că autoturismul Mercedes Benz ML 270, înmatriculat în Bulgaria, aparține unui localnic din comuna Putna, iar proprietarul autoturismului știa că cel căruia îi împrumutase mașina nu avea permis de conducere.
Dosarul penal întocmit vizează comiterea infracțiunilor de „conducere fără permis” și „încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”. În plus, șoferul a primit și amendă pentru faptul că a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice și pentru faptul că nu avea documentele prevăzute de lege asupra sa.