Un tânăr din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan și a dat cu mașina peste un bărbat care se deplasa în același sens de mers, pe lângă o bicicletă.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 22:00, pe strada Calea Sucevei din orașul Liteni. Șoferul vinovat, Vasile P., în vârstă de 25 de ani, a fost pus să sufle în alcooltest, aparatul indicând o alcoolemie de 0,99 la mie în aerul expirat.
Victima sa, Ștefan I., în vârstă de 64 de ani, a fost transportată la spital, suferind leziuni grave.
Un alt accident grav s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă, la intersecția DN 2 E cu DJ 209 A, în interiorul comunei Cornu Luncii. Vasilică Ș., de 33 de ani, din comuna Iaslovăț, conducea un autotractor care tracta o semiremorcă. Șoferul, susține poliția, nu a acordat prioritate de dreapta unui alt autoturism, condus regulamentar din sens opus de Mihai V., în vârstă de 66 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În urma coliziunii, un minor în vârstă de 13 ani, pasager în mașina condusă regulamentar, a fost rănit grav. De asemenea, un alt pasager din același autoturism, Olga V., de 64 de ani, a suferit leziuni pentru care a fost transportat la spital.