Noua lege pentru combaterea violenței pe stadioane asigură pușcăria pentru vinovați, în schimb aceiași sunt doar amendați dacă se defulează în stradă. Peluzării cu cagule și fulare legate peste gură au confiscat protestul celor care chiar aveau de ce să se manifeste. Pe acoperișul unei gherete din fața Arhitecturii se urcaseră niște tineri, unii agitau steaguri tricolore, asezonate cu scandări de bine, dar unul mort de beat era să cadă de acolo în capul celor de dedesupt. L-a înhățat de guler altul mai treaz și l-a așezat în fund. Indivizi de genul ăstora chiar aveau ceva de împărțit cu jandarmii, a fost ca o mană cerească pentru ei. Ca participant la evenimentele din Piața Universității, alea din 1990, vă pot spune că pentru a-i decredibiliza pe cei cu adevărat reprezentativi nu mai este nevoie de diversioniști. Între timp cultul violenței a ajuns o a doua natură a omului recent, iar acesta se va manifesta în consecință de câte ori se va ivi prilejul. Inclusiv la bucurie, când se sărbătorește titlul mondial, de exemplu, să ne amintim că s-a lăsat cu ceva devastări anul trecut în Spania. Fără violență? Este o scandare romantică. Și nici nu poți fi sigur că ăla de-o răcnește n-are o bucată din caldarâm în gluga de la hanorac.
Iar spectacolul lumii este completat de spectacolul oferit de cei care ar trebui s-o oglindească. O deșteaptă care înainte de a intra în direct își dregea vocea grohăind, la propriu, îi făcea tâmpiți pe jandarmi, în timp ce alta, la concurență, îi implora isteric să nu tragă în oameni! Din toată această mizerie nu putea lipsi nici ăl de l-am trimis să ne reprezinte în Parlamentul European, care a expectorat că n-ar trebui să protestăm pentru un arab! Atât a înțeles ăsta care ar trebui să muncească pentru români la Bruxelles, iar el e întâiul chiulangiu dintre toți parlamentarii. Dar poate e mai bine așa, să-l ținem la telefon non-stop, să nici nu dea pe-acolo. Ivanovici, Samuilă, sunteți de fapt salvatorii nației!
