Bătut pe terenul de fotbal



Un tânăr din comuna Pârteștii de Jos a fost internat la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce a fost bătut pe terenul de fotbal din localitatea din domiciliu.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, agresiunea s-a petrecut luni, în jurul orei 18:00. Mai mulți tineri din Pârteștii de Jos, printre care și victima, Ovidiu B., în vârstă de 22 de ani, s-au adunat pe teren pentru a juca fotbal.
În timpul unei pauze, informează poliția, pe teren a venit un localnic, Ilie M., în vârstă de 20 de ani, care l-a lovit cu pumnii în cap pe Ovidiu B.. Acesta din urmă a căzut și întrucât se simțea rău a fost transportat la Spitalul Gura Humorului, iar de aici transferat la Spitalul Județean Suceava.
Din verificările polițiștilor, a reieșit că între victimă și autor a mai existat un conflict anterior în urmă cu circa două săptămâni, la discotecă.
Agresorul, informează poliția, a fugit de la fața locului după comiterea faptei și nu a fost găsit la domiciliu sau în locurile frecventate de acesta.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, urmând ca pe parcursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate încadrarea juridică a faptelor”, se precizează în comunicatul poliției.