Un individ din comuna Șcheia a ajuns la spital, după ce a atacat pe stradă, cu un spray lacrimogen, un consătean care se afla împreună cu cei doi copii ai săi minori.
Incidentul, informează poliția, s-a petrecut, miercuri seară, în jurul orei 18:30, în centrul satului Mihoveni.
Pe fondul unui conflict mai vechi, cauzat de neînțelegeri privind împărțirea imașului comunal, Gheorghe Ș., în vârstă de 37 de ani, a dat cu spray în direcția consăteanului său, Petru P., în vârstă de 34 de ani, și a celor doi copii ai acestuia din urmă.
La rândul său, Petru P. l-a chemat în ajutor pe fratele său, Lucian P., în vârstă de 27 de ani, și i-au luat sprayul din mână agresorului, pe care l-au transformat în victimă, lovindu-l în zona feței și a toracelui.
Gheorghe Ș. a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde, din primele investigații medicale, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial, contuzie hemitorace și plagă contuză piramidă nazală.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.





