Un bărbat în vârstă de 46 de ani a decedat, sâmbătă noapte, în împrejurări suspecte, fiind găsit mort în propria gospodărie la scurt timp după ce s-a bătut cu un consătean și a fost văzut de martori târându-se spre casă, cu capul plin de sânge. Deși inițial s-a crezut că este vorba o agresiune, judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale al Poliției, coordonați de un procuror criminalist, deplasându-se imediat la fața locului, pe parcursul cercetărilor ancheta a luat o altă turnură, fiind posibil ca decesul, survenit pe fondul unei hemoragii digestive, să nu aibă legătură cu loviturile încasate.
Din datele pe care am reușit să le adunăm, victima, Florin Cojocaru, din comuna Bogdănești, a mers sâmbătă seară la un local din centrul comunei, unde a consumat o cantitate însemnată de alcool, printre partenerii de pahar fiind și consăteanul Ionel Porojan. Pe fondul unui conflict, cei doi s-au luat la bătaie, victima încasând mai multe lovituri în cap, cu un obiect contondent, cel mai probabil o pompă de la bicicletă.
A plecat apoi spre casă, oprindu-se pe la mai multe fântâni, unde s-a spălat de sângele care îi șiroia abundent, nu peste mult timp fiind descoperit în propria gospodărie, decedat.
Fiind suspiciuni că la mijloc este vorba de infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, imediat trecându-se la lungi audieri ale martorilor și ale tuturor celor care ar fi putut oferi informații în acest caz.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, suspectul urma să fie lăsat să plece acasă, autopsia relevând că Florin Cojocaru a decedat din cauza unei puternice hemoragii digestive, apărute pe fondul unor afecțiuni grave la stomac, astfel că, cel puțin pentru moment, nu existau indicii care să lege loviturile cu decesul.
Ancheta din acest caz continuă.