Gelozie

Bătut cu parul într-o stație de autobuz, din cauza unei fete

Un tânăr din Udești a ajuns pe pat de spital după ce a fost păruit într-o stație de autobuz. Tânărul, M.M., în vârstă de 25 de ani, a fost internat la Neurochirurgie din cauza unor traumatisme la nivelul capului și al feței, precum și a numeroase contuzii. Acesta a povestit ieri că incidentul s-a petrecut pe când aștepta autobuzul spre Suceava, împreună cu fosta lui iubită. Cei doi stăteau de vorbă, când dintr-un autoturism au sărit doi frați, amândoi cu bâte în mână. Tinerii l-au atacat pe M.M. și l-au lovit cu bâtele în văzul unor persoane ce așteptau în stație, până când victima a căzut la pământ. După ce l-au bătut pe M.M., cei doi consăteni s-au urcat în mașină și au dispărut.
Tânărul spune că unul dintre cei doi frați care l-au agresat este prietenul actual al fetei cu care stătea de vorbă în stație, și că individul l-ar fi bătut din gelozie. În plus, susține victima, tânărul gelos era în stare de ebrietate la momentul incidentului. „Fata mi-a fost prietenă un an de zile. Ne-am întâlnit în stația de autobuz și stăteam de vorbă când au venit ei. Din gelozie au tras în mine, după care au plecat în grabă. Erau oameni în stație, dar pur și simplu nu au avut timp să intervină. Au coborât cu bâtele și m-au luat pe nepregătite, după care au dispărut”, a povestit victima.
Tânărul a spus că după plecarea celor doi a sunat la salvare, pentru că se simțea rău.
M.M. necesită în urma incidentului mai multe zile de îngrijiri medicale. El a făcut plângere la Poliție împotriva agresorilor și așteaptă ca aceștia să fie trași la răspundere.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet