Bătut cu parii, după ce-a reclamat la 112 că a văzut în curtea locuinței o persoană suspectă



Un bărbat din comuna Voitinel a fost internat în stare critică în Spitalul Județean și transferat ulterior la un spital din Iași, după ce, susține el, a fost bătut cu pari de lemn de mai mulți indivizi, agresiunea petrecându-se după ce a victima a reclamat la 112 o posibilă tentativă de furt.
Toată povestea s-a petrecut duminică seară, după ce victima, Vasile C., în vârstă de 52 de ani, și-a condus soția până la stația de autobuz, aceasta din urmă plecând la serviciu, în municipiul Suceava.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, la întoarcerea acasă, Vasile C. a observat o persoană în curtea locuinței, motiv pentru care a sunat la 112 și a solicitat să vină un echipaj de poliție. Între timp, însă, suspectul a fugit, victima declarând că îl cunoaște din vedere, fiind vorba de un tânăr din județul Botoșani, care ar fi lucrat la o stână din Voitinel.
Vasile C. s-a dus apoi la un bar din sat, iar după câteva ore s-a reîntors spre casă.
La 150 de metri de locuință, susține victima, persoane necunoscute l-au lovit din spate cu pari din lemn în zona feței și a corpului, acesta căzând la pământ inconștient.
Când și-a revenit, și-a dat seama că i-a fost luat telefonul mobil.
Vasile C. a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, fracturi multiple de masiv facial și contuzie hepatică și din cauza leziunilor suferite a fost transferat la Spitalul de Chirurgie maxilo-facială „Sf. Spiridon” din municipiul Iași.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală, cât și pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie”, se precizează în comunicatul poliției.