Un bătrân de 80 de ani, din județul Iași, a ajuns după gratii după ce a fost pedepsit la un an de închisoare pentru că a nesocotit un ordin judecătoresc și a smuls doi țăruși din pământ. Constantin Dima a ajuns la închisoare după ce aproape ani în șir s-a judecat pentru pământ cu o soră și a pierdut. A smuls țărușii bătuți de executor și a primit o pedeapsă cu închisoarea de șase luni cu suspendare. A urmat alt proces, altă sentință, iarăși a pierdut, iarăși a smuls țărușii. A fost condamnat la un an cu executare în 2006, dar a scăpat de încarcerare, după ce a dovedit că e bolnav de inimă și fiere. Ar fi fost foarte greu să nu găsească un motiv medical la vârsta lui.
Dar acum două săptămâni, de când polița a adunat toți deținuții care se sustrăgeau de la executarea pedepsei, a ajuns totuși în infirmeria închisorii. Și vedetă TV: dă interviuri despre cât e de persecutat, de bolnav, și cum nu poate să doarmă. Se vaită că au scăpat de închisoare criminali mai mari ca el și că nu există dreptate. Iar televiziunile din România, care au tot atâta înțelegere a unui stat de drept sau a funcționării unei democrații, îi dau dreptate. Se apelează la clemența prezidențială. E musai să punem umăr de la umăr să-i dăm drumul din infirmerie, ca să se mai ducă o dată să smulgă țărușii sau să-și mai cheltuiască pensia pe un alt rând de procese pierdute. E clar că starea sănătății nu constituie un impediment pentru asemenea aventuri, ci doar pentru stagiul în infirmeria pușcăriei.
Aș vrea să-l felicit pe executorul și pe polițiștii care au aplicat legea în acest caz. Vina este a celor care au fost în situații similare și nu au făcut la fel ca ei. Soluția este să aplicăm legea peste tot, nu pentru că în unele situații nu reușim, să o anulăm peste tot, pe baza unei înțelegeri a justiției îndoielnice. Sora care a câștigat procesul nu are dreptul la mai puțină înduioșare din partea noastră. Dar mai ales ce mă înduioșează pe mine este starea legii. Dacă citești statisticile noastre judiciare, proaste cum sunt, vezi că în capul infracțiunilor sunt cele de neexecutare a unei sentințe judecătorești. Cu alte cuvinte, la noi justiția e ceva încă facultativ. Sențințele sunt aplicate numai uneori. Pedepsele pentru cei care nu le respectă lipsesc. Respectul pentru statul de drept e nul.
E imposibil să devenim o societate europeană cu oameni care calcă legea în picioare și ziariști care îi aplaudă. Măcar în țările unde nu funcționează justiția, ca în Afganistan (deși acolo cazul poate ar fi fost judecat și rezolvat de autoritățile din sat, care au autoritate religioasă și civilă totodată) nu există televiziuni care să chibițeze întregul proces.
