Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a reevaluat, până la jumătatea lunii iunie, 358 de suceveni cu certificate de handicap grav permanent, cu însoțitor, acordate în decursul anului 2008. La reevaluare, pentru 29 de persoane a fost decisă schimbarea încadrării, de la handicap grav cu însoțitor, în handicap grav fără asistent personal, handicap accentuat sau s-a hotărât că afecțiunea pentru care s-a acordat certificatul trebuie încadrată ca boală, nu handicap. Această ultimă situație a fost constatată până acum în opt cazuri.
Pentru alte 31 de persoane, comisia a decis păstrarea gradului acordat în 2008 pentru o perioadă de încă 12 luni, dar cu recomandarea de corecție chirurgicală a handicapului (n.r. de regulă oftalmic). Cele mai multe cazuri care au pierdut încadrarea au fost ale unor oameni care au trecut de 60 de ani, cu coxartroze, afecțiuni oftalmologice sau cu Parkinson. În cazul coxartrozelor, legislația prevede că certificatul de handicap poate fi acordat doar în cazul în care afecțiunea este congenitală și nu consecutivă unor fracturi sau altor boli.
Tot la reevaluare, două persoane au trecut la un grad de încadrare superior, comisia considerând că handicapul de care suferă le dă dreptul la însoțitor.
După reevaluare, bătrânii au pierdut între cinci și opt milioane de lei vechi
Diferența de bani este semnificativă la diferitele grade de handicap. Dacă în cazul celor cu handicap grav cu însoțitor indemnizația lunară este de 800 de lei, la handicapul grav fără însoțitor suma lunară este de 293 de lei, iar la cel accentuat de numai 234 de lei.
Deocamdată, legislația permite cumularea pensiei de invaliditate cu indemnizația de persoană cu handicap, dar în mediile guvernamentale se discută din ce în ce mai insistent de modificarea legii, în sensul că beneficiarii vor ajunge în situația să opteze pentru o singură formă de plată. Media de vârstă a pensionarilor pe caz de boală este 50 de ani, cu un număr redus de ani de muncă, ceea ce presupune și o pensie foarte mică, iar indemnizația de handicap este de 293 de lei. Din informațiile noastre, lista sucevenilor care cumulează pensia de handicap și pensia de boală are peste 20 de nume până acum.