Duminică, la ora 16.30, Dumitru C., de 85 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 11.30, a fost abordat de persoane necunoscute, care prezentându-se ca fiind cunoștințe ale fiului său, i-au câștigat încrederea, determinându-l pe el și pe soția sa, să le dea suma de 300 lei și 410 euro.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe str. Leca Morariu din municipiul Suceava, reclamantul a fost abordat dintr-un autoturism de o femeie care a reușit să-i câștige încrederea, declarând că îl cunoaște pe fiul victimei și alte rude ale acestuia. Apoi spunând că este medic și se deplasează spre vama Siret pentru a ridica echipamente medicale, femeia i-a solicitat reclamantului să-i împrumute 300 lei, ca să plătească vama.
Întrucât bătrânul nu avea această sumă la el, la propunerea femeii, a fost de acord să se deplaseze împreună la domiciliul său.
Ajungând cu mașina în spatele blocului, conducătorul auto a rămas la mașină, iar bătrânul, însoțit de femeie și de un alt bărbat, au intrat în casă, unde se afla și soția reclamantului. Aici femeia a luat-o pe soția lui Dumitru C. pentru a discuta în bucătărie, iar bătrânul, însoțit de celălalt suspect, a mers în sufragerie, unde i-a înmânat suma de 300 lei. În timp ce se afla în bucătărie cu soția reclamantului, suspecta a indus-o în eroare, în același mod, pretinzând că se cunoaște cu fiul și cu sora ei, determinând-o să-i dea un inel de aur de 2,5 grame și suma de 410 euro, lăsându-i drept garanție 2 inele și o brățară din aur, care s-au dovedit a fi confecționate din metal obișnuit.
Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 2.600 lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea celor trei autori, care se fac vinovați de comiterea infracțiunii de înșelăciune”, se precizează în comunicatul poliției.