Din nou despre longevitate

Bătrânețea este un sentiment și nu neapărat o stare fiziologică



Longevitatea este determinată atât de factori ereditari, cît și de factori interni sau externi.
La uzura organismului se mai adaugă singurătatea cauzată, printre altele și de ieșirea la pensie. De asemenea, poate exista o diferență destul de mare între vârsta biologică și cea cronologică. Lipsa de griji morale și materiale poate influența longevitatea. După 56 de ani, corpul fizic se degradează, corpul eteric (care dă vitalitatea și voința de viață) devine tot mai slab, iar corpul astral (gândirea, procesele psihice) devine mai puternic. Omul vârstnic devine valoros din punct de vedere spiritual, îmbătrânirea biologică și psihică trecând pe plan secundar. Dacă planul spiritual este reprezentat de Divinitate, această perioadă va fi acceptată ușor, dispărând teama de moarte și trecând mai ușor prin suferință.
Din punct de vedere fizic, după vârsta de 60 de ani apar modificări morfofuncționale la nivel tisular și celular. OMS dă următoarea clasificare: între 45-59 de ani se încadrează vârsta medie, de la 60 la 74 de ani omul este vârstnic, de la 75 la 89 de ani este bătrân, iar peste vârsta de 90 ani este longeviv.
Specialiștii în domeniu consideră că „nu vârsta contează” și că bătrânețea este un sentiment, care, la unii, devine mai mult sau mai puțin o acumulare de experiență și înțelepciune.
Deoarece în organismul oamenilor vârstnici se produc modificări metabolice și digestive, trebuie acordată o mai mare atenție regimului alimentar. Metabolismul bazal scade, glucidele sunt mai greu suportate, crește colesterolul și tensiunea, țesuturile se regenerează mai greu, se demineralizează oasele, scad secrețiile digestive, peristatismul intestinal este diminuat. Rația de calorii (2.400 cal. la bărbați și 2.100 cal. la femei) nu trebuie depășită, deoarece necesarul de elemente calorice (proteine, lipide, glucide) scade odată cu trecerea anilor. Dar, odată cu vârsta, crește necesarul de biocatalizatori și oxidanți naturali. Aceștia inhibă reacțiile de formare a radicalilor liberi, cei care omoară celulele noastre. Radicalii liberi generați de propriul metabolism sau din surse nocive (aer poluat, alimente chimizate, alcool, tutun) sunt atomi de oxigen, molecule sau compuși supraîncărcați care devin instabili chimic. Aceasta se întâmplă deoarece le lipsește un electron. Pentru a se stabiliza chimic, prin atac celular fură un electron de la diverse macromolecule. Ei preferă să atace acizii grași, ADN-ul și proteinele. Se afectează metabolismul și funcționarea celulelor și chiar se produc mutații genetice. Poate să apară îmbătrânirea prematură și boli cronice asociate acesteia. O celulă umană este atacată de peste 10.000 ori/zi de către radicalii liberi (stres oxidativ). Împotriva acestor atacuri ale radicalilor liberi, organismul are sistemul propriu de apărare, dar atenție!, acesta scade cu vârsta, fiind necesar un aport suplimentar de nutrienți antioxidanți naturali. La fel, se cere prudență la cantitatea și calitatea proteinelor și lipidelor. Este bine ca acestea să fie vegetale. Se va evita zahărul, care solicită mult pancreasul. Făina albă va fi înlocuită cu făină integrală, iar legumele și fructele crude trebuie să fie preponderente, asigurându-se astfel vitaminele și mineralele necesare. Carnea de porc trebuie eliminată, fiind înlocuită cu pește (nu în cantitate mare) sau cel mult carne de porumbel, pasăre de curte, iepure sau vită în cantități mici și opărită înainte de a o găti.
Fumatul trebuie scos din obișnuință, iar alcoolul consumat cu prudență, fiind recomandat vinul și în nici un caz distilatele.
Pentru a se menține vigoarea și autocontrolul, zilnic, se vor face exerciții de gimnastică, masaj, reflexoterapie, dușuri scoțiene și băi de plante. Un psihic bun ajutat de autosugestie este absolut necesar în parcurgerea acestei perioade. Pentru a avea o bătrânețe creatoare, este bine să căutăm ca fiecare zi să fie valoroasă, cu activități utile, care ne vor face să uitam de suferințele fizice. Plimbările zilnice relaxante, curele cu aer de munte bogat în ozon, ioni negativi vor fi benefice. Este bine ca somnului să i se acorde importanța cuvenită, deoarece energia eterică în timpul somnului se potențează de la energia cosmică-mamă. Se va dormi la 3 ore după cină, cel târziu la ora 23.00.
Iaurtul și polenul, factori de longevitate
În Bulgaria și Caucaz, unde se consumă mult iaurt, sunt mulți longevivi. Iaurtul aduce în organism săruri de calciu și vitamina B în cantități mari și mulți fermenți. Este un aliment ușor asimilabil, ajutând digestia alimentelor. Acidul lactic asigură o floră intestinală nenocivă. Fiind acid, nu lasă să se dezvolte bacilii care provoacă putrefacțiile intestinale și care sunt surse de toxicitate. Dar nu trebuie să se consume mult iaurt și mai ales timp îndelungat, deoarece excesul de acid lactic devine demineralizant. Se va bea un pahar de iaurt pe zi, nu mai mult de 15 zile/lună. Iaurtul trebuie să fie proaspăt, preparat în casă.
Polenul cules de albine conține proteine, zaharuri, grăsimi, materii minerale, oligoelemente, vitamine, diastaze, hormoni, factori de creștere, pigmenți și multe alte elemente naturale utile organismului uman. Consumul de polen apicol duce la evitarea îmbătrânirii premature. Se ia minim o linguriță/zi.
Coenzima Q10 contra radicalilor liberi
Firma Walmark produce „Coenzima Q10”, substanță prezentă în mod normal în toate celulele organismului. Ea are proprietăți antioxidante, apărând corpul de efectele nocive ale radicalilor liberi, care provoacă îmbătrânirea celulelor. Ajută mai ales bătrânii, pe cei cu boli de inimă care fac efort sau au imunitatea scăzută. Coenzima Q10 controlează metabolismul energetic al celulelor, ajutând să crească nivelul energetic, fizic, celular (imunitate, refacerea țesuturilor) și mental. Energia este produsă de mitocondriile (adevărate generatoare electrice) din celule. La alcătuirea moleculei din celule numită adenozintrifosfat (ATP) participă lipide, carbohidrați și proteine. În acest proces este necesară coenzima Q10. Cînd celulele au nevoie de energie, descompun moleculele de ATP, eliberând astfel energia înmagazinată în acestea. Dar, de la vârsta de 20-25 ani, producerea de Q10 de către organism începe să scadă, diminuând și nivelul energetic. Pe primul plan trebuie să se afle alimentația rațională cu accentul pe fructe, semințe și vegetale. Masa de dimineață să fie cea mai consistentă, iar masa de seară să fie cît mai ușoară. Alimentația echilibrată dezvoltă intuiția situată dincolo de rațiune. Treptat, va fi din ce în ce mai ușor să ne alcătuim un meniu fără să dăm greș și vom căpăta vitalitatea tinerească a „omului fără vârstă”.
Alte elemente ajutătoare
– Pentru un aport de antioxidanți, care distrug radicalii liberi, se amestecă 1-3 g vitamina C, 400 mg vitamina E, betacaroten și magneziu (1 tabletă). Amestecul protejează vasele sanguine, întărește sistemul imunitar, previne cancerul. Prunele uscate conțin mai mulți antioxidanți decât alte fructe și legume.
– Pentru a intensifica producerea de melatonină, consumați multă albumină (pește slab, carne de pasăre, brânză de vaci, fasole uscată sau linte) și alergați zilnic 30 min. Ceaiurile de valeriană, leurdă, sunătoare și gălbenele cresc valorile melatoninei, care previne cancerul, depresiile psihice și insomnia, conservând tinerețea. Alături de albumine, beți sucul unei lămîi, care facilitează pătrunderea mai rapidă a albuminei în sânge. Grăsimea stopează asimilarea albuminei. Magneziul și mișcarea ard grăsimile. Înainte de culcare, beți un pahar de lapte cald amestecat cu miere: grăbește producerea de melatonină.
– Spirulina încetinește procesul de îmbătrânire.
– Acizii grași esențiali trebuie eliminați din dietă deoarece nu sunt produși de organismul uman. Cei de tip „omega 3” (în pește, ulei de pește sub diferite forme, nuci) reglează metabolismul lipidic, scad colesterolul și trigliceridele crescute, pe care le mențin la nivel normal, reglează circulația, ameliorează HTA, previne arterioscleroza, ajută funcțiile cerebrale, previn depresia, scăderea atenției, boala Alzheimer.
– Se vor consuma fructe care duc la creșterea de serotonina – hormonul bucuriei de a trăi.
– Luați zilnic lecitină: sporește capacitatea de concentrare. Atenție! În cantități mari, decalcifiază. Vitaminele B complex apără celulele, întăresc nervii.
– Mâncați de 2 ori/zi câte 2 felii de ananas; întârzie apariția ridurilor și a petelor de vârstă de pe piele.
Vitamine recomandate
Vitamina C stimulează imunitatea, menține tinere pielea și vasele de sânge, accelerează descompunerea grăsimilor. Se găsește în măceșe, citrice, fructe de cătină albă.
Vitamina E protejează inima, previne cancerul și întărește imunitatea, stopează îmbătrânirea, combate calcifierea arterială, reumatismul, boala Alzheimer, apariția ridurilor și a petelor de bătrânețe, stimulează creierul și imunitatea. Uleiul de măsline conține vitamina E. Celor care stau la birou li se recomandă să consume zilnic 400 mg de vitamina E.
Plante medicinale
Angelica are reputația de a prelungi viața. Se face decoct din rădăcini, rizomi și tulpini tinere cu 10-30 g plantă/l apă. Se bea câte o ceașcă de ceai după fiecare masă (3 cești/zi).
Infuzia din frunze de frasin (30-60 g/l apă) încetinește îmbătrânirea. La fel și preparatele din Ginseng.
Mărul încetinește îmbătrânirea, previne ateroscleroza și infarctul. Infuzia de roiniță (30-40 g plantă/l apă, 3 căni/zi) ajută memoria. Excelent pentru bătrâni este și cerențelul: infuzie sau decoct cu 30-60 g plantă/0,5 l de apă. Se țin la macerat 50 g plantă într-un litru de vin, 15 zile, din care se beau 100 ml între mese. Nu se vor depăși dozele.
Este recomandată cura de 4 săptămâni cu suc de orz verde, câte 3 pahare/zi. În magazinele naturiste se găsește produsul „Biovital” produs în Germania, care conține suc de orz verde. Orzul verde conține superoxid dismutaza, o enzimă proteică al cărei efect este deja constatat în vindecarea bolilor, revitalizarea organismului și încetinirea proceselor de îmbătrânire celulară.
Infuzia de păducel, în cure îndelungate, previne bolile de inimă, vasculare și depresia, crește capacitatea la efort fizic și intelectual. Mai este numită și „laptele bătrânilor”.
Amestecați 1l suc de roșii cu o lingură de ulei vegetal și beți lichidul în porții împărțite pe o zi; mobilizează anticorpii împotriva radicalilor liberi, provocatori de boli.
De 2 ori/zi, mâncați un pumn de semințe (dovleac, floarea-soarelui), miez de nucă, alune, cereale încolțite; ele livrează masiv acizii nucleici necesari regenerării celulelor.
„Apa vie” din legumele și fructele bogate în apă cu conținut redus în deuteriu revitalizează organismul, crește capacitatea de a memora și creativitatea.
Elixire pentru vârstnici: ulei de măsline, ceai verde, usturoi, ceapă, lactate, pește de mare, citrice, fasole uscată și mazăre, varză și un pahar de vin pe zi. Pentru potență: fulgi de ovăz, brânză de oi proaspătă, iaurt degresat, creveți, preparate din Ginseng și alergări zilnice.
Planta brânca ursului are efect de reîntinerire asupra femeilor.
Suc de crudități pentru reîmprospătarea organismului
Se amestecă 270 ml suc morcov, 100 ml suc varză, 100 ml suc de sfeclă, 30 ml suc de păstîrnac, 5 ml suc de usturoi, 25 ml suc de ceapă, 250 ml suc de castraveți și 50 g miere. Cei 5 ml de suc de usturoi se pot obține prin zdrobirea și frecarea cu puțin ulei presat la rece a 3-4 căței de usturoi.
Sursa: www.evenimentul.ro



Recomandări