Greu de crezut

Bătrânețe printre șobolani



Bătrânețe printre șobolani
Bătrânețe printre șobolani

– O femeie în vârstă de 66 de ani, din Udești, locuiește într-un bordei dărăpănat, cu pământ pe jos, pereții negri de fum, șobolani și mizerie cât încape
– De aproape jumătate de an, Elena Capră zace la pat, după ce și-a rupt un picior și nu a fost la medic
– Singurul sprijin al femeii este o vecină care îi aduce zilnic de mâncare, și o nepoată care îi schimbă săptămânal așternutul
– Femeia ar putea fi îngrijită de un asistent personal, pentru un salariu de aproape 400 RON, sau să fie internată la Centrul de Recuperare și Reabilitare de la Sasca
O femeie din satul Ruși-Mănăstioara, comuna Udești, își trăiește viața printre șobolani. De aproape jumătate de an, Elena Capră zace la pat, într-un bordei dărăpănat în care mișună în voie șobolanii. Până acum opt ani, Elena Capră (66 de ani) a trăit în concubinaj cu un bărbat din sat, de care „s-a legat” încă din tinerețe. Au avut casă, animale, au trăit bine, după cum povestesc vecinii, dar au pierdut totul din cauza distracțiilor și băuturii. Casa au girat-o pentru un nepot, și ulterior au pierdut-o, bătrânețile găsindu-i într-un bordei oferit de un localnic. Singurul sprijin al Elenei Capră este una dintre vecine, Viorica Gora, care, de când a murit „omul Elenei”, îi duce mâncare și îi mai face, din când în când, focul în sobă. Nu primește nimic în schimb, poate doar „ocăreli” pentru că femeia suferă de o demență senilă cu forme accentuate de furie. De multe ori țipă, nu este mulțumită de mâncarea pe care o primește. „Le-a plăcut viața. Au muncit, dar s-au și distrat, fără să se gândească la clipele grele ale bătrâneții. După ce bărbatul s-a prăpădit acum opt ani, femeia a continuat să ducă o viață dezordonată. Având o pensie de agricultor, pentru că a lucrat la fostul CAP, pensie care a ajuns acum la valoarea de 190 de lei, femeia își cumpăra mâncare, dar și băutură. Mai muncea și cu ziua, dar tot nu făcea nimic prin bordei, își lua doar de-ale gurii”, ne-a povestit vecina Elenei. Dincolo de distracțiile din tinerețe, chefurile la care Elenei îi plăcea să cânte, să danseze, de-i înveselea și pe ceilalți săteni, fiind cunoscută ca o femeie „de viață”, aceasta lua niște bătăi „soră cu moartea” de la concubinul ei, tot pe fondul consumului de alcool.
„Numai pe cruce n-a fost răstignită, că altfel, în toate chipurile a fost bătută. Umbla toată învinețită, cu oase rupte, dar ce să-i faci, beau amândoi și se băteau ca chiorii”, își amintește Viorica Gora.
Femeia a suferit anul trecut o fractură, dar pentru că nu a fost dusă la medic piciorul i s-a prins rău, și nu s-a mai putut mișca. Sunt luni de zile de când zace într-un pat, aproape nemișcată. Acolo își face și nevoile. „Eu de mâncare îi dau, dar de spălat o spală o dată pe săptămână o nepoată de-a concubinului femeii, care vine special de la Vatra Dornei pentru a-i schimba pampers-ul și pentru a o spăla câte de cât. Este cumplit ce vă spun, dar așa este. Și bătrâna mănâncă bine, să știți…!”, a mai povestit vecina femeii. Elena nu a vrut să stea de vorbă cu noi, chiar s-a speriat când a văzut multă lume, începând să se acopere cât mai bine cu o plapumă veche, pentru a nu fi văzută în halul în care arată. Tot vecina ei ne-a precizat că toată iarna bordeiul a fost „vizitat” de șobolani. „Mișunau prin toată casa, se urcau pe plapumă, era un coșmar. Poate că au și mușcat-o, nu știu”, își amintește Viorica Gora.
– Aproape 800 de lei pentru persoana care ar vrea să o îngrijească pe femeia din Udești
Referentul social din cadrul Primăriei Udești, Iuliana Gurgui, cunoaște cazul Elenei Capră, și a făcut toate eforturile pentru a-i îmbunătăți într-un fel condițiile de viață. A dus-o pe femeie la medic, la comisia medicală din cadrul Direcției de Asistență Socială – persoane adulte pentru a-i obține o pensie de handicapat gradul I, ceea ce înseamnă un ajutor de aproape 200 de lei. A căutat chiar în comună un asistent personal pentru această femeie, o persoană care, în schimbul unui contract de muncă, a unui venit de 360 lei lunar, dar și cu cele două pensii ale femeii ar putea să o îngrijească. Nu a găsit. Asistentul personal ar trebui să aibă un spațiu locativ în care să o îngrijească pe femeie, pentru că în bordeiul cu pământ pe jos și cu șobolani nu se poate conviețui. Chiar dacă în Udești nu s-a „lăcomit” nimeni la cele opt milioane de lei vechi, în schimbul unor servicii oferite bătrânei, se poate ca altcineva din județ să facă acest lucru. Șeful Direcției de Asistență Socială – persoane adulte Suceava, Răzvan Filip, ne-a spus că a vizitat-o pe bătrână, a constatat condițiile mizere în care trăiește („mai rău ca la porci”), și este dispus să o interneze în Centrul de Recuperare și Reabilitare de la Sasca Mică, dacă nu se va găsi nici o persoană care să o îngrijească pe bătrână. „Pentru un asistent personal, un însoțitor, Statul cheltuiește circa 700-800 lei, pe când dacă femeia va fi internată într-un centru social Statul va cheltui circa 1200 de lei lunar”, a mai completat Filip.


Bătrânețe printre șobolani
Bătrânețe printre șobolani
Bătrânețe printre șobolani
Bătrânețe printre șobolani


Recomandări

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț
A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț