Două bătrâne din municipiul Suceava au fost atacate în cursul zilei de duminică de copii de etnie romă, care le-au smuls poșetele ori sacoșele pe care le aveau în mână.
Într-un caz, micii tâlhari au reușit să plece cu sacoșa păgubitei, iar în celălalt caz victima a reușit să riposteze și, deși a fost lovită, l-a pus pe fugă pe agresor.
Leontina C., în vârstă de 78 de ani, se afla duminică, în jurul prânzului, pe aleea dintre străzile Prof. Leca Morariu și Universității, când un adolescent necunoscut s-a apropiat de ea și i-a smuls din mână sacoșa pe care o avea asupra ei.
Bătrâna avea în plasă cheile de la locuință, un telefon mobil, suma de 120 de lei și o pereche de mănuși.
Al doilea caz s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 22:50, în scara unui bloc de pe strada Dimitrie Cantemir. Victima, Ana M., în vârstă de 75 de ani, le-a povestit polițiștilor că se întorcea acasă și, la scurt timp după ce a intrat în scara blocului, un adolescent a încercat să-i smulgă poșeta și sacoșa. Deși a fost trântită la pământ, victima a reușit să țină poșeta și sacoșa, agresorul renunțând și fugind.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Biroului de Investigați Criminale Suceava.
Judiciariștii bănuiesc că e vorba de niște minori problemă de etnie romă de pe raza comunei Șcheia, minori cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, care în urmă cu câteva săptămâni i-au smuls banii din mână unei bătrâne care se întorcea de la cumpărături și i-au furat borseta liderului PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, intrând în sediul formațiunii politice cu pretextul cerșetoriei.