Sfârșit tragic

Bătrână moartă după două luni de suferință, în urma arsurilor suferite într-un incendiu



O bătrână de 76 de ani din comuna Adâncata a murit luni în Spitalul Județean Suceava, după o suferință de aproape două luni de zile, în urma arsurilor suferite într-un incendiu petrecut în locuința acesteia în luna aprilie a acestui an. Reprezentanții spitalului sucevean au anunțat luni, în jurul orei 11.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Adâncata despre moartea bătrânei, aceștia demarând cercetări în urma cărora să poată stabili modul în care a avut loc accidentul casnic căruia i-a căzut victimă bătrâna. În urma verificărilor polițiștii au aflat că pe 18 aprilie 2016, Paraschiva Neamțu se afla singură în grădina locuinței, unde a dat foc unor resturi și gunoaie. Într-un moment de neatenție, hainele bătrânei au fost cuprinse de flăcări, care i-au provocat arsuri pe mâini și pe picioare. Bătrâna s-a dezbrăcat singură de hainele arse și le-a schimbat cu altele, însă nu a chemat o ambulanță pentru a primi îngrijiri medicale. După câteva zile, pe 27 aprilie, bătrâna se simțea rău și s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, fiind internată la Secția de Chirurgie Plastică Reanimare, cu diagnosticul arsură prin flacără și contact pe 20% din suprafața corporală, veche de 7 zile și șoc postcombustional. Starea bătrânei s-a agravat în mod continuu în perioada de spitalizare care a urmat, până luni dimineață, când aceasta și-a dat ultima suflare. În urma morții acesteia s-a luat legătura cu medicul de familie al bătrânei, care era cunoscută cu diverse afecțiuni medicale, însă medicul a refuzat eliberarea certificatului constatator al decesului, din cauza faptului că aceasta avea urme de arsuri. După efectuarea necropsiei s-a constatat că bătrâna a murit în urma arsurilor suferite acum aproape două luni de zile și a complicațiilor apărute în perioada de spitalizare.



Recomandări

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului

Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest

Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest
Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest