Furt în familie

Bătrână în vârstă de 92 de ani, prădată de propriul nepot



O bătrână în vârstă de 92 de ani, din municipiul Vatra Dornei, Anastasia J., a reclamat, miercuri după-amiază, la poliție, că i-au dispărut din casă 375 de lei, bani pe care îi avea într-un sertar.
Nonagenara le-a spus polițiștilor că-l bănuiește chiar pe unul dintre nepoții săi, un adolescent în vârstă de 15 ani, aflat în abandon școlar, care a venit în vizită în acea zi în locuința păgubitei.
Polițiștii au reușit să dea de urma minorului în scurt timp, acesta recunoscând că a furat bani din casa bunicii sale.
Până să ajungă pe mâna oamenilor legii, minorul a cheltuit aproape jumătate din sumă.
„Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări