O bătrână în vârstă de 81 de ani, din orașul Siret, a fost omorâtă în bătaie în casa vecinei ei, agresorul fiind un tânăr de 29 de ani, care a venit cu o explicație halucinantă în fața anchetatorilor: victima l-a trezit brusc din somn și a lovit-o pentru că s-a speriat.
Tânărul în cauză, Dorel Muntean, în vârstă de 29 de ani, din comuna Șerbăuți, individ cu antecedente penale, a fost arestat preventiv sâmbătă după-amiază.
Chemată de vecină să o ajute în miez de noapte
Crima de la Siret, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:00.
Mihaela M., în vârstă de 32 de ani, a venit în miez de noapte la vecina sa, Maria P., de 81 de ani, și i-a cerut ajutorul, susținând că are în casă un tânăr sub influența băuturilor alcoolice, iar respectivul nu vrea să părăsească locuința.
Bătrâna a acceptat să-și ajute vecina și s-a dus la casa acesteia să-i ceară tânărului în cauză, Dorel Muntean, să iasă din imobil.
Din câte se pare, vecina în vârstă de 32 de ani și tânărul în cauză se întâlneau periodic și întrețineau relații sexuale.
În acea noapte, însă, Dorel Muntean venise băut, iar între cei doi a avut loc o ceartă, tânărul refuzând să plece din casă.
În momentul în care în imobil a intrat și bătrâna de 81 de ani, și aceasta i-a cerut și ea să plece din casă, Dorel Muntean, susțin anchetatorii, și-a ieșit din minți și a luat-o la bătaie.
„A lovit victima de mai multe ori cu pumnii și picioarele, aceasta rămânând inconștientă până la sosirea echipajului de poliție”, se arată în comunicatul poliției, precizându-se că bătrâna a fost transportată de urgență la spitalul din Siret, iar de aici la Rădăuți, însă medicii nu au mai putut face nimic, octogenara decedând în acea noapte.
Suspectul, un individ eliberat acum doi ani din penitenciar
Audiat de un procuror criminalist care a ajuns în acea noapte la Siret, Dorel Muntean a susținut că a lovit-o o singură dată pe bătrână, cu piciorul, întrucât victima l-ar fi trezit brusc din somn și l-ar fi speriat.
Anchetatorii infirmă totuși varianta lui Muntean, concluziile legiștilor fiind că victima a fost bătută cu sălbăticie, suferind multiple fracturi costale.
Dorel Muntean, individ eliberat acum doi ani din penitenciar, unde a fost închis pentru tâlhărie, a ajuns din nou în spatele gratiilor, de data aceasta pentru infracțiunea de omor.



