Bătrână de 81 de ani, lăsată fără bani după ce a fost păcălită că a câștigat un premiu

Lăsată fără bani după ce a fost păcălită că a câștigat un premiu
Lăsată fără bani după ce a fost păcălită că a câștigat un premiu

Postul de poliție Udești a fost sesizat joi, la ora 13.30, de o localnică de 81 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință o sumă de bani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la domiciliu, partea vătămată a fost abordată de doi bărbați necunoscuți, care i-au adus la cunoștință faptul că a câștigat un premiu, însă, întrucât au doar bancnote de 200 lei, i-au cerut restul de 160 lei.
Astfel, profitând de naivitatea și de neatenția victimei chemată la poartă să semneze documentele de primire a premiului, unul dintre bărbați a pătruns în interiorul locuinței și a sustras suma de 900 lei, după care cei doi au plecat cu un autoturism.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiștii în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure