Și-a complicat bătrânețea

Bătrână de 70 ani, cu dosar penal pentru că a furat o cutie de cremă



O bătrână în vârstă de 70 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă în timp ce încerca să iasă dintr-un magazin din municipiul Suceava cu o cutie de cremă de față pe care nu o achitase la casă. Totul s-a întâmplat joi dimineață, în hypermarketul Metro. Femeia în cauză, Florica M., localnică, a fost interceptată de semnalele de securitate de la ieșirea din magazin, oamenii de ordine ai magazinului reținând-o imediat. Cutia de cremă furată de bătrână valora doar 18 lei. În aceeași zi, la același magazin, doar o oră mai târziu, avea să fie depistat un alt hoț, Petru P., în vârstă de 44 de ani, din comuna Grămești, acesta fiind prins după ce a sustras din magazin un set rezerve de lame de ras în valoare de 27 de lei. În ambele cazuri urmărirea penală a început sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, vinovații riscând între 3 și 15 ani de închisoare.



Recomandări