Una după alta

Bătrână de 67 de ani, prinsă la furat din magazinul din care a furat și o bătrână de 70 de ani

O femeie în vârstă de 67 de ani a fost prinsă cu mai multe bunuri furate din magazinul Profi, în cartierul George Enescu din municipiul Suceava. Fapta s-a petrecut joi seară, iar ceea ce atrage atenția cel mai mult este că cu numai o zi înainte, pe 10 ianuarie, a fost prinsă la furat, în același magazin, și o femeie în vârstă de 70 de ani. Șirul coincidențelor nu se oprește aici: ambele femei au domiciliul în municipiul București și au furat bunuri în valoare de aproximativ 30 de lei.
Revenind la ultima faptă, joi seară, în jurul orei 20.45, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de șeful de tură de la magazinul din George Enescu cu privire la faptul că o femeie a sustras mai multe bunuri din incinta magazinului.
La intrarea în magazin, polițiștii au identificat-o pe bătrâna care era reținută de personalul de pază. Aceasta este acuzată că a furat o sticlă de coniac, o pereche de șosete, o ciocolată și o cremă de uz general, bunuri în valoare de 32 de lei.
Femeia a fost condusă pentru audieri la sediul Poliției municipiului Suceava, unde a recunoscut comiterea faptei.
Cu o zi înainte, o femeie în vârstă de 70 de ani a fost prinsă la furat în același magazin.
La fața locului a fost identificată o femeie în vârstă de 70 de ani, cu domiciliul în municipiul București, care avea asupra sa un deodorant, un îndulcitor, o cafea și o cremă de uz general, bunuri în valoare de 30 de lei.
Septuagenara a fost condusă la sediul Poliției municipiului Suceava, pentru audieri, și a recunoscut comiterea faptei.
În ambele cazuri, bunurile au fost recuperate în totalitate, iar pe numele femeilor au fost deschise dosare penale.
Cercetările vor continua doar dacă reprezentanții magazinului vor dori să se constituie părți civile în dosar.

Recomandări

„Magiun” a asistat pe viu la derbiul Șoimii – Cetatea și are o sugestie pentru conducerea celor două cluburi

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Aproape 5 ani de închisoare pentru un recidivist care a furat din incinta unui cabinet stomatologic din Suceava