La Bosanci

Bătrână care se deplasa pe marginea drumului, accidentată de un șofer beat

Bătrâna a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava

O femeie în vârstă de 74 de ani, din Bosanci, a ajuns la Spitalul Județean Suceava, miercuri seară, după ce a fost acroșată de o mașină condusă de un șofer beat. Accidentul s-a produs în jurul orei 18.40, pe drumul județean din Bosanci.
Din cercetările polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 55 de ani, Tudor Tipu, din Bosanci, aflat la volanul unui Ford Fiesta, cu care circula pe direcția de la Luncușoara spre Bosanci, a acroșat-o pe Rodica G., în vârstă de 74 de ani, care se deplasa pe marginea părții carosabile.
Bătrâna a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, având mai multe leziuni.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că șoferul era băut, etilotestul indicând concentrația de 0,69 miligrame per litru alcool pur în aerul. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și continuă ancheta, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs impactul.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

O șoferiță de 19 ani, rănită după ce un alt șofer a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună