O bătrână în vârstă de 69 de ani a suferit leziuni grave după ce, în timp ce încerca să traverseze strada Mihai Viteazul, în municipiul Suceava, a fost lovită de o autoutilitară marca Logan. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 9.00, la câțiva metri de trecerea de pietoni din zona Colegiului Național „Petru Rareș”.
Din ancheta poliției rezultă că victima, Eugenia A., în vârstă de 69 de ani, din municipiul Suceava, s-a angajat în traversarea străzii, dinspre Tribunal, fără a se asigura, prin loc nepermis, țâșnind practic în fața mașinii conduse de Gheorghiță S., în vârstă de 42 de ani, din comuna Todirești. Acesta din urmă a frânat, însă nu a mai putut evita impactul.
Bătrâna a fost diagnosticată cu o fractură care necesită, la o primă evaluare, 30-40 de zile de îngrijiri medicale, fără ca viața să-i fie pusă în pericol.
În privința șoferului, acesta a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Aproape de trecerea de pietoni
Bătrână accidentată grav de un Logan, pe strada Mihai Viteazul
