Pompierii au intervenit, joi dimineață, la un incendiu izbucnit într-un apartament din orașul Gura Humorului, în interior, unde ardeau bunuri din dormitor, fiind găsit un bărbat inconștient, cel mai probabil intoxicat cu fum. Echipajul de la Serviciul Județean de Ambulanță Județean, aflat la fața locului, a declarat decesul bărbatului de aproximativ 70 de ani.
Pompierii au precizat că incendiul s-a manifestat doar în dormitor victimei, unde au ars obiecte de mobilier, covorul și altele. Apartamentul era inundat cu fum, dar nu a fost necesară evacuarea altor persoane.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un radiator electric supraîncălzit, pe care se aflau materiale combustibile (textile)”, au transmis pompierii militari.
Din păcate, sezonul rece a început deja cu o tragedie plecată de la sistemele de încălzire, care vor fi folosite tot mai intens de acum încolo.






