În fața blocului

Bătrân jefuit de o minoră care vindea flori

Un bătrân din municipiul Suceava a fost lăsat fără portofel de o minoră care l-a acostat pe stradă sub pretextul că vrea să-i vândă flori, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Păgubitul, Gheorghe I., în vârstă de 74 de ani, le-a povestit polițiștilor că totul s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 9:00, când venea de la piață.
Aproape de intrarea în blocul în care locuiește, septuagenarul a fost abordat de doi minori, un băiat și o fată, care insistau să-i vândă flori. Văzând că bătrânul nu vrea flori, băiatul s-a îndepărtat câțiva metri, însă minora i-a cerut ceva mărunțiș. Gheorghe I. a scos portofelul cu intenția de a-i da o bancnotă de un leu, însă în acel moment tânăra i l-a smuls și a fugit, din zonă dispărând și celălalt minor.
Septuagenarul a declarat că în portofel avea 325 de lei și cartea de identitate.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul poliției.

Recomandări

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava