Un bătrân în vârstă de 89 de ani, din Burdujeni-sat, a fost tâlhărit în propria curte, de toate economiile pe care le strânsese de-a lungul anilor, de un individ care vroia, chipurile, să-i vândă la ofertă mai multe produse casnice.
Sâmbătă, în jurul orei 15:00, în curtea casei lui Ioan M. a intrat un bărbat necunoscut, care i-a oferit spre vânzare bătrânului un set de oale din inox și un set de cuțite.
După ce i s-a prezentat marfa și a fost convins că e o ofertă bună, la doar 150 de lei, bătrânul a scos dintr-un sertar o pungă cu economii și a început să numere banii pentru a-l plăti pe așa-zisul comerciant. Acesta din urmă, însă, i-a smuls punga din mână victimei și, deși bătrânul l-a prins de haine, a reușit să scape și să urce într-o mașină marcă străină, de culoare gri-metalizat, cu numere străine, demarând în trombă.
În punga furată, a susținut bătrânul, se aflau toate economiile sale, circa 8.800 de lei.
„Poliția a dispus măsuri specifice urgente în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, explică Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Atenție la așa-zișii comercianți ambulanți
Judiciariștii poliției trag un semnal de alarmă în privința acestui gen de infracțiuni și avertizează că tot mai mulți astfel de falși comercianți vin să-și prezinte „oferta” în județul Suceava.
În ultimele luni s-au înregistrat mai multe astfel de cazuri.
Printre victime se numără și un bătrân în vârstă de 85 de ani, din municipiul Vatra Dornei, căruia i s-a furat, după același mod de operare, un plic în care păgubitul avea nu mai puțin de 26.900 de lei.
Hoții, despre care victima susține că erau de etnie romă și aveau un accent unguresc, nu au fost încă prinși.
Polițiștii le recomandă cetățenilor să nu dea curs așa-ziselor ofertelor tentante de cumpărare a diferitelor produse, venite din partea unor vânzători ambulanți, să nu primească în locuințe persoane străine sub nici o formă și să nu se expună cu sume mari de bani sau obiecte de valoare.

