Joi, la ora 18.42, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că pe drumul forestier Ciumârna, din comuna Slatina, se află un bărbat lovit.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 18.00, Ion N., de 88 de ani, se afla în locul numit „Dealul de la Motreni” cu vitele la pășunat și a fost lovit cu pumnii de Mihai I., de 40 de ani, din aceeași localitate.
Bătrânul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, stabilindu-se diagnosticul de „policontuzii”, rămânând internat pentru observație
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, urmând ca în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei și evoluția stării sale de sănătate să fie efectuată încadrarea juridică a faptei și să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliției.