Un bătrân în vârstă de 88 de ani a ajuns la Urgențele Spitalului Județean Suceava și a fost internat, după ce a fost agresat de propriul său fiu, informează poliția.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, agresiunea s-a petrecut miercuri seară, iar când polițiștii au ajuns la fața locului, victima, Constantin H., din municipiul Suceava, acuza dureri la spate și piciorul drept.
Transportat cu o ambulanță la spital, bătrânul a fost internat cu diagnosticul „observație fractură membru pelvin drept”.
Din cercetările poliției, s-a stabilit că octogenarul a fost agresat în curtea locuinței de fiul său, Corneliu H., în vârstă de 52 de ani.
„În urma unui conflict spontan în curtea locuinței, victima a fost lovită în piept cu pumnii de fiul său, împrejurare în care s-a dezechilibrat și în cădere s-a lovit la piciorul drept de bordura din beton a trotuarului”, se arată în comunicatul poliției, precizându-se că după comiterea faptei fiul agresor a dispărut de la domiciliu.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.