Bătrân de 77 ani, accidentat foarte grav după ce a ieșit în fața unei mașini



Bătrânul a ajuns la spital în comă
Bătrânul a ajuns la spital în comă

Un bătrân în vârstă de 77 de ani a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Județean Suceava, miercuri după-amiază, după ce a fost lovit de o mașină, pe raza orașului Solca.
În jurul orei 17.20, un șofer în vârstă de 50 de ani, care conducea o Skoda Octavia, pe raza orașului Solca, pe direcția de la Solca spre Arbore, nu a putut evita impactul cu un bărbat care a dat să treacă drumul din dreapta sa. Pietonul a fost acroșat cu partea dreaptă față a mașinii și proiectat violent pe carosabil.
Bătrânul în vârstă de 77 de ani, din Solca, a fost transportat inițial la Spitalul municipal Rădăuți și apoi transferat la Spitalul Județean Suceava, în comă.
Polițiștii rutieri au constatat că victima se află în vizibilă stare de ebrietate și au dispus prin ordonanță recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, având alcoolemie 0.
Medicul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, a informat că pacientul în vârstă de 77 de ani a fost preluat de colegii din UPU în stare gravă, cu șoc hemoragic, cu traumatism cranian, traumatism toracic cu fracturi costale, cu pneumotorax drept, traumatism abdominal cu contuzie hepatică și multiple fracturi de bazin. Bătrânul a rămas internat pe Secția de Chirurgie în ATI, evoluția stării sale fiind imprevizibilă.
Polițiștii au deschis un dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă ancheta, pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs impactul.



Recomandări

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini
Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini