Bateți copilul, dar să nu fie părinții de față!

Acum câteva zile, ziarul nostru publica un articol despre faptul că părinții unei fetițe de la o școală din Suceava au depus plângere la poliție, după ce copila lor a fost tăvălită și târâtă prin zăpadă, în curtea unității de învățământ, de niște colegi. Doi amici care au copiii la acea școală erau extrem de iritați după apariția articolului. „Ce mare scofală?”, îmi spuneau ei. A nins, a venit zăpada, iar colegii i-au făcut „botezul”. Jocurile copilăriei, îmi explicau părinții respectivi. Ținem minte toți perioada copilăriei, când bulgăream fetele (în special) sau mai le frecam cu puțină zăpadă pe față. Dar eu mai țin minte că totul avea o limită. Când copilul spunea că nu mai vrea, când copilul striga să fie lăsat în pace, atunci „botezul” înceta. În cazul de care vorbeam la început, fetița a spus în mai multe rânduri că nu vrea să fie bulgărită, frecată cu zăpadă pe față sau târâtă prin omăt. Colegilor nu le-a păsat de ceea ce voia ea. Ce mare scofală? Ce dacă nu vrea? E democrație, nu hotărăște fetița, hotărăsc cei mai mulți…
Nu aș fi revenit asupra acestui caz dacă nu mi-ar fi atras atenția o știre publicată miercuri de ziarul nostru. Un copil de 9 ani de la clubul de hochei CSM Suceava a fost bătut de colegii mai mari, după ce refuzase să primească „botezul”. În acest caz, după cum a explicat antrenorul echipei, Constantin Curelar, „botezul” consta în lovituri ușoare cu crosa sau cu șlapii la fund. Tot antrenorul a explicat că băiatul respectiv, având o personalitate mai puternică, a refuzat „botezul”, motiv pentru care s-a ajuns la respectivul incident. Respectivul „incident”, după cum l-a numit antrenorul Constantin Curelar, înseamnă pumni încasați și picioare primite de băiatul de 9 ani de la colegii mai mari. Iar substituentul „botezului”, adică întreaga bătaie primită, a fost filmată de un coleg cu telefonul mobil, astfel încât ies din discuție eventualele fabulații ale copilului. Iar la toată această poveste, repet, filmată, antrenorul are o replică demnă de un adevărat pedagog: „Părinții nu au fost acolo ca să știe ce s-a întâmplat, trebuie ținut cont și de faptul că băiatul nu are nici o zgârietură”. Nu contează că a fost bătut, nu contează că a fost umilit, important este că părinții nu au fost acolo și copilul nu are nici o zgârietură.
Acum, întreb și eu, vi se pare normal? Dacă ați avea un băiat, l-ați lăsa să facă hochei la CSM? Că „botezurile” erau, pe vremea lui Ceaușescu, o practică des întâlnită în multe sporturi, este adevărat. Și tot adevărat este că în foarte multe sporturi s-a renunțat la această practică primitivă. Dar s-a renunțat acolo unde antrenorul este interesat ca elevii lui să vină relaxați la antrenamente, să nu fie terorizați de cei mai mari, să se poată concentra pentru a face performanță.
Dincolo de sport, până la urmă este vorba despre o chestiune de educație și bun-simț. Copiii sunt învățați de mici să se impună prin forța pumnului, în special în fața celui mai mic sau mai slab. Cuvinte ca „respect” sau „colegialitate” nu există în vocabularul lor. Antrenorului i se pare normal că dacă cel mai mic refuză „botezul”, atunci poate fi bătut cu pumnii și picioarele. Dar cu condiția să nu fie părinții de față și să nu rămână cu zgârieturi.
Cu o astfel de „educație” făcută de antrenori, cu astfel de apucături deprinse de copii, viitorul sportului și al societății noastre, în general, este asigurat.