Am așteptat cu oarecare emoție dar și cu tot atâta indiferență meciul de sâmbătă cu Polonia, din motive lesne de înțeles: emoția venea de la faptul că n-avem nici cea mai mică idee de formula de echipă și de strategia pe care urma să le aplice Răzvan Lucescu, mai ales că în premieră după foarte mulți ani, nici nu se punea problema prezenței sau absenței lui Adrian Mutu, în funcție de care ne cam obișnuiserăm să anticipăm atât prestațiile Naționalei cât și eventualele rezultate. Indiferența venea de la ideea că acest meci între două necalificate la Mondialul de anul viitor nu avea absolut nici o importanță, nici pentru noi, nici pentru ei. Trebuie să vă spun că am văzut meciul în prezența unui număr considerabil de prieteni și de cunoscuți pe un ecran gigantic, ceea ce ne făcea să ne simțim cam ca o galerie aflată la locul faptei. Comentariile celor prezenți oscilau între „La mulți ani!” adresat în repetate rânduri sărbătoritului (ați înțeles că eram la o aniversare) și felurite înjurături adresate fără deosebire de vârstă sau sex combatanților din ecranul gigantic. Peste toate, iar asta mi se pare a fi fost elementul favorizant pentru noi, starea terenului cred că a avut o contribuție considerabilă la obținerea acestei victorii pe care ne bucurăm, ca mai întotdeauna, când nu este nevoie de ea. Încercând să tragem o concluzie la sfârșitul întâmplării fotbalistice, cei vreo 20 de telespectatori am dat „vina” pe întâmplarea norocoasă care a condus la înscrierea singurului gol. Dincolo de asta, am observat că Naționala noastră s-a mișcat mai bine decât ne așteptaserăm, că au mai fost vreo două-trei ocazii de gol, dar și că apărarea noastră este așa cum o știam din meciurile oficiale, adică naivă și adesea chiar tâmpă. Norocul nostru major a fost că atacanții lor au fost încă mai tâmpiți decât apărătorii noștri. Considerând acest meci ca începutul campaniei pentru Campionatul European din 2012, s-o luăm drept un semn de bun augur și să sperăm că eventual chiar și fără Mutu, putem obține rezultate favorabile, mai rămânând de rezolvat doar „amănuntul” cu jocul: adică să sperăm că norocul va fi în continuare de partea noastră, chiar în condițiile în care în mod evident jucăm altceva decât restul lumii.
Prin comparație cu acest meci fără miză, am urmărit în direct două partide de calificare din patru și rezumatele extinse ale celorlalte două. Trebuie să recunoaștem că nu avem de ce emite pretenții pentru vreunul din locurile de baraj, echipele aflate în această postură jucând ceea ce ne-am dori și noi să vedem la Naționala noastră, dar care de ani întregi pare o imposibilitate. Cred în continuare cu fermitate că fără o schimbare radicală de atitudine și fără câteva implanturi de fotbaliști adevărați, tehnici și imaginativi, în loc să ne apropiem de performanțele visate, nu vom reuși decât celebrele „înfrângeri rezonabile”, adică să ne bată cu 1-0 și Franța și Italia și Portugalia în meciuri oficiale, iar noi la rândul nostru să câștigăm cu 1-0 numai atunci când nu e nevoie.
