Un individ deosebit de periculos, cercetat timp de doi ani pentru că a bătut cu sălbăticie alte două persoane, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la 7 ani și 6 luni de închisoare. Ovidiu Ciosnar este judecat de 3 ani, iar sentința pronunțată la începutul acestei săptămâni nu este definitivă, ci mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Faptele pentru care este judecat Ovidiu Ciosnar s-au petrecut în aprilie 2004. Cazul s-a dovedit extrem de dificil, mai ales pentru că bărbatul din Vama, în vârstă de 35 de ani, a încercat în toate felurile să scape basma curată. Pe parcursul celor doi ani, cât dosarul s-a aflat în lucru la Parchet, Ovidiu Ciosnar a atașat la dosar mai multe adeverințe medicale, eliberate în general de clinici din Iași, prin care se demonstra că în momentul comiterii agresiunii asupra a doi tineri, pe care a fost aproape de a-i omorî în bătaie, nu a avut discernământ.
Expertiza solicitată de procurori la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din București a arătat însă contrariul, astfel încât în februarie 2006 Ovidiu Ciosnar a fost trimis în fața judecătorilor sub acuzația de tentativă de omor.
Nici în instanță nu au lipsit surprizele, iar Tribunalul Suceava a schimbat încadrarea juridică a faptelor din tentativă de omor în două infracțiuni de vătămare corporală gravă. Prin această schimbare s-a redus și pedeapsa, astfel încât Ovidiu Ciosnar a scăpat cu o condamnare de 3 ani cu suspendare.
Au fost mărite și despăgubirile ce trebuie plătite Nemulțumiți de soluție, procurorii suceveni au atacat-o cu apel. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au considerat că fapta lui Ciosnar se încadrează la tentativă de omor și pedeapsa trebuie să fie alta. Totul s-a petrecut pe 7 aprilie 2004, când Ovidiu Ciosnar i-a lovit în cap și în alte zone ale corpului, cu o bâtă de baseball, pe doi tineri din Câmpulung Moldovenesc, Ioan Dănuț Dariciuc și Lucian Gabriel Bărbulescu, leziunile provocate necesitând zeci de zile de îngrijiri medicale.
În rejudecare, Curtea de Apel Suceava a admis apelul și l-a condamnat pe Ovidiu Ciosnar la 7 ani și 6 luni de închisoare. De asemenea, magistrații au mărit și cuantumul despăgubirilor pe care Ovidiu Ciosnar trebuie să le plătească. Astfel, Dănuț Ioan Dariciuc va avea de primit suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, în loc de 6.200 lei, iar Gabriel Lucian Bărbulescu suma de 15.000 lei cu același titlu, în loc de 9.300 lei.
Sentința nu este definitivă și mai poate fi atacată cu recurs la instanța supremă.






