Decizie instanță

Bătăuș de polițiști, cu două victime la activ, condamnat la trei ani de închisoare



Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Cârlibaba, care în interval de șase luni de zile a comis două fapte de ultraj asupra unor polițiști, a fost condamnat ieri de Judecătoria Vatra Dornei la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Sentința magistraților vizează prima faptă de ultraj a inculpatului, Petru Damian Tironiac, comisă pe 23 iulie 2011, și nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
În ziua respectivă, Tironiac fusese oprit în trafic de un agent de la Postul de Poliție Ciocănești, care îi întocmise dosar penal pe motiv că se afla la volanul unei mașini neînmatriculate, cu plăcuțe false, aparținând unui alt autoturism.
Câteva ore mai târziu, polițistul, aflat încă în timpul serviciului, pe raza municipiului Vatra Dornei, s-a trezit atacat de Tironiac într-o benzinărie. Conform anchetei ulterioare, atacatorul s-a îndreptat amenințător spre polițist, cu un cuțit în mâna dreaptă. El i-a reproșat omului în uniformă că i-a făcut mari probleme pentru că l-a oprit în trafic și i-a întocmit dosar penal (tânărul mai avea o condamnare și era în perioada de încercare), după care a lovit mașina poliției cu picioarele. În prealabil, s-a mai stabilit în rechizitoriul de trimitere în judecată, tânărul de 23 de ani l-a căutat pe polițistul cu pricina mai întâi acasă, apoi la postul de poliție din Ciocănești, unde a distrus o ușă.
Arestat preventiv după această faptă, dar apoi lăsat în libertate, Petru Damian Tironiac a recidivat pe 21 decembrie 2011.
În acest caz, conform rechizitoriului de trimitere în judecată, Tironiac a determinat mai multe persoane să taie 13 arbori nemarcați din pădurea statului, susținând că are aprobarea organelor silvice, iar când a fost prins de polițiști, în timp ce se pregătea să scoată lemnul din pădure, a devenit agresiv, atacându-i pe oamenii legii.
După ce l-a îmbrâncit pe unul dintre agenți și i-a rupt uniforma, scandalagiul a sărit la un alt polițist, oamenii legii fiind nevoiți să tragă un foc de armă în plan vertical. Tironiac a fost reținut apoi după două ore de urmăriri prin pădure.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest

Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest
Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest