Cred că niciodată n-am tratat cu atât de multă indiferență un meci al Naționalei ca pe cel de astăzi cu Polonia. Este un sentiment firesc, cred, din moment ce ne aflăm la capătul unei campanii de vreo doi ani în care am reușit să ne facem de râsul lumii atât prin joc cât și prin rezultate. Momentul de azi, care coincide practic cu debutul noii campanii ce are drept țintă calificarea la Euro 2012, ar trebui să fie cel al lansării unei echipe noi, cu altă mentalitate și altă manieră de abordare a partidelor decât cea a generației de ratați. Să găsim măcar ratați noi, că e de unde! De altfel, ar fi de unde lua chiar fotbaliști, că doar nu s-or fi adunat toți la București. Numai că atunci (adică acum) când putea s-o facă, vedem un Răzvan Lucescu ușor ezitant și parcă predispus la niște concesii pe care eu nu îmi doream să-l văd făcându-le. Pe de altă parte, în cel puțin două cazuri manifestă o intransigență parcă un pic deplasată, fapt care îl apropie nefiresc de mult de imaginea lui Pițurcă.
Să ne înțelegem: de la Răzvan, așteptările nu doar ale mele, ci ale unei mase considerabile de iubitori de fotbal, sunt de a da o nouă față Naționalei, de a o face să se exprime în registrul fotbalului adevărat, al zilei de azi, care înseamnă joc aerisit, imaginativ, dezinvolt. Adică exact opusul fotbalului meschin, la 0-0, cu care ne-a intoxicat Pițurcă, ani de zile. În această idee, nu văd jucătorul plin de imaginație care să culce din fentă vreo 3-4 adversari, dar nici golgheterul în stare să câștige de unul singur un meci. Spun asta văzând că printre convocați se află din nou cel mai insipid produs al fotbalului românesc al ultimilor ani, Codrea, un anonim ca alte mii de anonimi din fotbalul nostru și care joacă la o echipă absolut anonimă și ea. Mai văd și că un jucător dotat cu un dribling absolut ucigător (cel cu imaginație, de care e atâta nevoie de la Hagi încoace), Ghioane, este folosit defensiv, la deposedare, undeva în fața fundașilor. Iar în atac mă îndoiesc sincer că vreun Nicolae (că nu m-ar mira să-l dezgroape și pe ălălalt) este omul care să rupă plasele. Ajuns aici, deși îmi vine destul de greu, parcă i-aș da dreptate lui Mititelu care se întreabă (în felul lui mârlănesc) de ce nu-i convoacă Răzvan pe cei doi frați-minune. Iar argumentul lui Răzvan e de-a dreptul pițurcian: că deși este golgheterul campionatului (unul din cei doi), el înscrie pentru o echipă aflată la retrogradare. Zău, mă, Răzvan? Da’ echipa aia fără nume a lui Codrea?
