Bătălia „rozalie” pe mandate

Viorel Hrebenciuc, înscris deja în bestiarul public al României postcomuniste sub denumirea de „guzgan rozaliu”, a depășit de multă vreme stadiul de „sforar al PSD”, din moment ce influența sa este resimțită din plin acum și în comportamentul liderilor altor partide. Nu am în vedere, aici, impactul sfaturilor date de strategul pesedist asupra ciclotimicului Gigi Becali, cât modul în care au adoptat liberalii, de curând, sugestiile venite din partea manipulatorului din Bacău. Mai exact, este vorba despre disputa ce se poartă, în această perioadă, pe cele șase mandate de deputat rămase vacante în Cameră, drept urmare a demisiilor înaintate de unii parlamentari care au candidat pe listele comune ale fostei Alianțe DA. Acesta, Viorel Hrebenciuc adică, alias „guzganul rozaliu” după cum vă spuneam „a dat-o pe față” propunându-le peneliștilor (atenție- a nu se înțelege „liberalilor”) o colaborare de cel puțin 6 ani, in ideea că doar împreuna vor reuși. Dar ce anume vor reuși a uitat să mai spună, sau mai bine spus este de la sine înțeles, activitatea acestuia în majoritatea mandatelor sale desfășurându-se în vecinătatea Codului Penal. Dacă, în mod corect, deci într-un mod care ar ține de onestitatea politică inexistentă în spațiul nostru public tocmai datorită unor personaje precum Hrebenciuc, 3 din cele 6 locuri rămase vacante în Camera Deputaților trebuie să devină, de drept, Partidului Democrat. Dar nu. Parcă în tradiția „corectitudinii istorice” ce caracterizează liberalismul de Dâmbovița, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, consiliat consecvent de „magicianul” Hrebenciuc, cu care probabil se întâlnește în spirit și caracter, vrea acum patru locuri, bazându-se pe susținerea PSD în Parlament. Rezultă clar de-aici, în opinia mea, că hrebenciucul-șef al sforăriilor politice românești controlează nu doar partidul condus formal de renumitul „prostănac”, ci și pe acela al, mai nou, „highlander”-ului Tăriceanu. Sunt interesante, în acest context, teoriile care mai pot susține că, în acest moment, există vreo diferență între standardul atitudinal al PSD și cel al PNL. Că aceste partide se află într-o iremediabilă contradicție, că liderii ori resursele lor umane nu sunt de aceeași calitate, că noii baroni liberali sunt altceva decât vechii baroni pesediști. Cum la fel de interesant mi se pare să aud explicațiile pe această problemă, coborâtă în galeriile săpate în politica românească de „guzganul rozaliu”, venite din partea „apărătorilor” patricieni ai structurilor comuniste travestite, după cheful a doi-trei oameni, ca trufanda electorală, în social-democrație și, respectiv, liberalism.