Liga I

Bătaie mare pentru locul trei



Rapidistul Nicolae Grigore (S) si Claudiu Voiculet, de la Farul Constanta, lupta pentru posesia balonului. Foto: MEDIAFAX
Rapidistul Nicolae Grigore (S) si Claudiu Voiculet, de la Farul Constanta, lupta pentru posesia balonului. Foto: MEDIAFAX

Formația Unirea Urziceni a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), echipa Poli Iași, în primul meci al etapei a XXVII-a din Liga I.
Pentru Poli Iași au marcat A. Cristea ’6 și Paruolo ’83, iar Unirea Urziceni a punctat prin Mara ’9, ’59 și Onofraș ’15.
Andrei Cristea a deschis scorul pentru Poli Iași, în minutul 6, înscriind dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, la colțul scurt.
Unirea Urziceni a egalat trei minute mai târziu, prin Bogdan Mara. Acesta a înscris cu un șut de la 14 metri, după o minge respinsă greșit de defensiva ieșeană.
În minutul 15, Marius Onofraș a adus Unirea în avantaj, înscriind de la 9 metri, după ce mingea s-a oprit în noroi în fața sa, la un duel între Burns și un fundaș ieșean.
Bogdan Mara a marcat pentru 3-1 în minutul 59, cu un șut de la 11 metri, după un balon respins de Brăneț.
Poli Iași a redus din diferență în minutul 83, când Gustavo Paruolo a marcat cu capul din centrul careului oaspeților, după o centrare de pe dreapta a lui Andrei Cristea.
La meci au asistat 3.000 de spectatori, între care și 20 de suporteri ai Unirii Urziceni.
La începutul meciului galeria ieșeană a afișat un tricou imens cu numărul 18 și un banner cu mesajul „La mulți ani, Miclea!”, jucător care sărbătorește, sâmbătă, ziua de naștere.
Pentru Poli Iași, înfrângerea de vineri este prima suferită pe teren propriu în returul sezonului 2007/2008, după 2-1 cu Poli Știința Timișoara (etapa 18), 2-1 cu Steaua (etapa 20), 1-0 cu Ceahlăul (etapa 22) și 1-0 cu CFR Cluj (etapa 25).
Rapid a remizat, în deplasare, cu Farul Constanța, scor 0-0 Echipa Rapid București a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, sâmbătă, în deplasare, împotriva formației Farul Constanța.
În minutul 71, Rapid a rămas în inferioritate numerică după ce Costin Lazăr a primit al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu, în urma unui fault asupra lui Voiculeț.
La partidă au asistat 6.000 de spectatori, între care și 400 de suporteri rapidiști.
Galeria Farului a afișat următoarele bannere: „Retrogradările voastre sunt semnate de noi”, „Mergeți până în pânzele albe doar pentru niște brichete aruncate” și „Vrem să ne demonstrați că sunteți rechini adevărați”.
Fundașul rapidist Cristian Săpunaru a împlinit, sâmbătă, 24 de ani.
Poli Știința Timișoara – Universitatea Cluj, scor 3-0 Formația Poli Știința Timișoara a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj.
Golurile au fost înscrise de Arman Karamyan ’41, Artiom Karamyan ’60 și Ionel Ganea ’81.
Timișorenii au deschis scorul în minutul 41, prin Arman Karamyan, care a profitat de o greșeală a lui Bilica și a trimis mingea în poarta apărată de Merlier, cu un șut la colțul lung.
Artiom Karamyan a mărit diferența de pe tabela de marcaj, în minutul 60, cu un șut plasat din interiorul careului, tot la colțul lung.
În minutul 66, Arman Karamyan a trimis mingea din nou în poarta clujenilor, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Ionel Ganea a stabilit scorul final al meciului, 3-0, în minutul 81, când a scăpat singur cu portarul și a trimis mingea în plasă.
Universitatea Cluj a rămas fără un jucător în ultimul minut de joc, Edvan fiind eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben, în minutul 90+1.
La partidă au asistat aproximativ 2.000 de spectatori.
Dinamo a învins Oțelul, în deplasare, scor 1-0 Echipa Dinamo București a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Oțelul Galați, într-un meci în care unicul gol a fost marcat de Ionel Dănciulescu.
În minutul 64, Dănciulescu a primit o pasă în careu de la Adrian Cristea și a marcat cu un șut în diagonală, de la 11 metri, în stânga portarului Stoian Kolev.
La partidă au asistat aproximativ 9.000 de spectatori, între care și 200 de suporteri dinamoviști.
În tribună a fost prezent și președintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, fost oficial la Oțelul Galați.
Dinamo a câștigat la Galați pentru prima oară după trei ani. Ultima victorie obținută de bucureșteni pe terenul Oțelului data din 7 august 2005, când Dinamo s-a impus cu scorul de 4-1, în prima etapă a sezonului 2005/2006.
Universitatea Craiova – Gloria Bistrița, scor 1-1 Echipa Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formației Gloria Bistrița.
Pentru Universitatea a marcat Dina ’78, în timp ce pentru Gloria a înscris R. Dobre ’41.
Răzvan Dobre a marcat pentru Gloria Bistrița în minutul 41, cu un șut la colțul lung.
Mihai Dina a restabilit egalitatea în minutul 78, când a marcat din șase metri, după o centrare de la Gîngioveanu.
Meciul s-a disputat fără spectatori, ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplină după incidentele provocate de suporterii olteni la meciul cu formația Dacia Mioveni, scor 1-2, din etapa a XXVI-a a Ligii I.
FC Vaslui a remizat cu Gloria Buzău, scor 1-1, la primul meci cu Emil Săndoi antrenor Formația FC Vaslui a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, duminică, în deplasare, împotriva echipei Gloria Buzău, primul de la numirea lui Emil Săndoi în funcția de antrenor principal.
FC Vaslui a deschis scorul prin M. Matei ’80, iar gazdele au punctat prin Ioviță ’80.
În minutul 44, Gloria Buzău a rămas în inferioritate numerică, după ce Jozici a primit al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu, după un fault din postură de ultim apărător asupra lui Marius Matei.
FC Vaslui a deschis scorul în minutul 70, prin Marius Matei. Adrian Gheorghiu a profitat de o eroare gravă a fundașului Alexandru Tudose, i-a „suflat” acestuia mingea în apropierea liniei de fund, a centrat de pe dreapta, iar Matei a înscris de la 6 metri sub bară.
Gloria Buzău a restabilit egalitatea în minutul 80, prin Valentin Ioviță. Constantin Doicaru a șutat defectuos spre poartă din afara careului, însă Ioviță a fost atent și, profitând de lipsa de reacție a fundașilor oaspeților, a preluat la 16 metri și a înscris cu un șut din interiorul suprafeței de pedeapsă.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Alexandru Tudor (central), Adrian Vidan, Adrian Ghinguleac (asistenți) și Ionuț Neagu (rezervă). Observatorii întâlnirii au fost Mircea Călin și Ion Timofte.
La partidă au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, în ciuda ploii care a căzut pe toată durata partidei. Formația FC Vaslui a fost încurajată la Buzău de 100 de suporteri.
Clasamentul Ligii I este următorul:
1. CFR Cluj 26 18 5 3 43 – 19 59 (+20)
2. Steaua București 26 17 5 4 32 – 14 56 (+17)
3. Rapid București 27 14 7 6 40 – 23 49 (+10)
4. Dinamo București 27 14 7 6 41 – 25 49 (+10)
5. Poli Știința Timișoara 27 14 7 6 47 – 33 49 (+10)
6. Unirea Urziceni 27 13 10 4 32 – 19 49 (+7)
7. FC Vaslui 26 10 10 6 37 – 24 40 (+1)
8. Gloria Bistrița 27 9 9 9 28 – 32 36 (-3)
9. Universitatea Craiova 27 10 5 12 30 – 35 35 (-7)
10. Oțelul Galați 27 10 3 14 34 – 44 33 (-6)
11. Poli Iași 27 8 6 13 29 – 35 30 (-12)
12. Dacia Mioveni 26 7 7 12 23 – 32 28 (-11)
13. Pandurii Târgu Jiu 26 7 6 13 27 – 34 27 (-15)
14. Gloria Buzău 26 7 5 14 25 – 44 26 (-13)
15. Farul Constanța 27 5 10 12 15 – 28 25 (-17)
16. UT Arad 26 5 7 14 22 – 34 22 (-17)
17. Ceahlăul Piatra Neamț 26 6 4 16 21 – 36 22 (-17)
18. Universitatea Cluj 27 3 11 13 28 – 43 20 (-19)



Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România