Patru tineri din comuna Stroiești, care se aflau în zorii zilei de duminică într-un restaurant din Șcheia, au fost protagoniștii unei încăierări cu doi agenți de pază de la FGM, după ce personalul localului a cerut ajutor firmei specializate pentru a-i evacua pe cei patru. Cei doi agenți de pază au încercat să-i scoată pe cei patru din local, moment în care a izbucnit o încăierare, în urma căreia angajații FGM, în inferioritate, au fost loviți, unul dintre ei ajungând la Spitalul Județean cu mai multe leziuni, după ce a încasat inclusiv un scaun în cap.
Clienți speriați, sticle sparte și scaune rupte
Poliția a fost alertată de scandal prin 112 la ora 5.37, la fața locului ajungând polițiști de la Șcheia, de la Secția Rurală Moara, de la Poliția municipiului Suceava, jandarmi, precum și un echipaj de „mascați” de la Serviciul de Intervenție Rapidă. La fața locului se mai aflau doar agenții de pază loviți, cei patru clienți părăsind restaurantul.
Agentul de pază lovit cu scaunul în cap a fost preluat de o ambulanță și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.
Inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a precizat că „în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un număr de patru tineri care se aflau la o masă din incinta restaurantului au început să adreseze reproșuri și cuvinte jignitoare la adresa personalului, fapt pentru care una dintre chelnerițe a solicitat intervenția echipajului firmei de pază. La fața locului au ajuns doi agenți de intervenție, care, după discuțiile purtate cu cei patru tineri, au luat parte la o încăierare în incinta localului. În momentul incidentului, în restaurant se mai aflau și alte persoane, care au părăsit incinta din cauza conflictului dintre agenții de intervenție și cei patru tineri. În urma evenimentului a rezultat distrugerea mai multor sticle de băuturi, veselă, pahare și scaune”.
Leziuni seriose pentru unul dintre agenți
Directorul FGM Suceava, Leonard Breabăn, a declarat: „O angajată a localului a apăsat butonul de panică și imediat echipajul s-a deplasat la restaurant. Cei patru erau foarte recalcitranți, aruncau cu tot ce aveau la mână în personal. Au sărit la bătaie la cei doi agenți, amândoi au leziuni, băiatul dus la spital are copci la cap, hematoame și buza ruptă. Urmează să facă mai multe radiografii pentru a i se stabili toate leziunile suferite”.
Medicii de la „Urgențe” l-au diagnosticat pe angajatul FGM cu mai multe leziuni, cele mai serioase fiind un traumatism cranio-facial și un traumatism cranio-cerebral.
Cei patru clienți care s-au încăierat cu agenții, identificați de poliție
La câteva ore de la bătaie, polițiștii i-au identificat pe cei patru tineri care s-ar fi încăierat cu agenții de pază.
Este vorba de frații Traian Boca, de 29 de ani, Cornel Boca, de 18 ani, și Dorin Boca, de 33 de ani, și de Nicolae Baraboș, în vârstă de 31 de ani, toți din comuna Stroiești.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de „lovire sau alte violențe”, „distrugere” și „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”. Anchetatorii au mai decis ca suspecții să fie cercetați în stare de libertate, continuând cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale comiterii faptei.