Suspiciuni

Bătaie la ora de religie?



– Colegii de clasă a doi elevi de la Colegiul Economic care „și-au împărțit pumni” la școală, iar unul dintre ei a ajuns la spital, susțin că incidentul nu s-a petrecut în pauză, ci chiar în ora de religie, când profesorul lipsea
– Lucrul acesta a ajuns și la urechile conducerii Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, care a demarat o anchetă în acest sens
– Directorul școlii, Corneliu Romașcu, susține că „profesorul nu a anunțat pe nimeni că va lipsi de la clasă, cum era normal, nu a pus pe nimeni să îi țină ora, iar în interes de serviciu nu a lipsit de la școală în nici un caz”
Colegii de clasă a doi elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” care „și-au împărțit pumni” vineri după amiază la școală susțin că incidentul nu s-a petrecut în pauză, ci chiar în ora când aceștia trebuiau să aibă religia, numai că profesorul lipsea de la clasă. Reamintim faptul că un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Economic a ajuns vineri după amiază la spital cu traumatism cranio-facial și a necesitat mai multe zile de spitalizare, după ce s-a luat la bătaie cu un coleg de-al său care a aruncat cu cretă în el. Deși elevul rănit a declarat că incidentul s-a petrecut în timpul pauzei, colegii lui de clasă susțin contrariul, și spun că bătaia a avut loc vineri dimineață, la ora 9,25, adică în timpul unei ore, de religie, când dirigintele lor, preotul Bogdan Micliuc, nu a venit la oră. Lucrul acesta a ajuns și la urechile conducerii Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, iar directorul liceului, Corneliu Romașcu, a declarat că „au venit elevi și la mine și mi-au spus că bătaia nu a avut loc în pauză, ci în oră, motiv pentru care am demarat o anchetă internă, pentru a vedea cum stau, într-adevăr, lucrurile”. Conducerea școlii a împărțit chestionare elevilor din clasa în care s-a petrecut incidentul, iar aceștia, sub protecția anonimatului, vor răspunde dacă bătaia între cei doi colegi a avut loc în ora de religie, și asta din cauză că profesorul nu s-a prezentat la clasă. Dacă lucrurile se dovedesc așa, problema se complică, pentru că, așa cum a precizat Corneliu Romașcu „profesorul Bogdan Micliuc nu a anunțat pe nimeni că va lipsi de la clasă, cum era normal, nu a pus pe nimeni să îi țină ora, iar în interes de serviciu nu a lipsit de la școală în nici un caz”. În această situație, dacă ancheta demarată în școală va scoate la iveală că elevii s-au bătut pentru că profesorul nu a venit la oră, directorul liceului a precizat că „acesta riscă o sancțiune disciplinară prevăzută de regulament, mustrare scrisă, sau avertizare scrisă”.
– Elevii bătăuși au fost eliminați câteva zile de la școală și li s-a scăzut nota la purtare
Nici elevii bătăuși nu au scăpat ușor după acest „circ”, pentru că directorul școlii și profesorii au hotărât ca aceștia să fie eliminați câteva zile de la ore, și să li se mai scadă și nota la purtare. Elevul care a început tot scandalul, adică cel care a aruncat cu cretă în colegul său și l-a lovit până l-a băgat în spital, a fost eliminat de la școală pentru o perioadă de cinci zile, și s-a ales cu nota șase la purtare, în timp ce colegul său, cu care s-a bătut, a fost eliminat de la ore pentru trei zile, și i s-a scăzut nota la purtare, tot la șase. Rămâne acum „pe rol” ancheta demarată de conducerea Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” pentru a se vedea dacă bătaia a avut loc în ora de religie, și asta din cauză că profesorul Bogdan Micliuc, care este și dirigintele acestor elevi, a lipsit de la școală, și nu a anunțat direcțiunea despre acest lucru.



Recomandări

Viitorii profesori, sprijiniți să treacă cu succes de titularizare printr-un antrenament comun, în aprilie

Viitorii profesori, sprijiniți să treacă cu succes de titularizare printr-un antrenament comun, în aprilie
Viitorii profesori, sprijiniți să treacă cu succes de titularizare printr-un antrenament comun, în aprilie

Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”

Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”
Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”