– Două eleve de la Școala Generală Grămești au fost filmate în școală în timp ce își aplicau uneia alteia pumni și se trăgeau de păr, în râsetele și uralele colegilor
Violență în scoală filmată cu telefonul mobil, pentru amuzamentul elevilor. Asta s-a întâmplat cu ceva vreme în urmă la Școala Generală din Grămești. Două eleve au fost filmate în timp ce se băteau într-o sală de clasă. Cele două se trăgeau de păr și își aplicau pumni uneia alteia, în timp ce pe margine alți elevi se distrau pe seama incidentului și făceau tot felul de comentarii. În cele din urmă, elevele au fost despărțite de o colegă de clasă, care pur și simplu s-a pus între cele două. „Ajunge, gata… gata… ”, încerca cea de a treia elevă să își calmeze colegele.
Cel care a filmat incidentul a reușit să surprindă doar finalul bătăii și momentul în care a intervenit eleva împăciuitoare.
În timp ce fata care a primit pumni mai mulți rămâne în clasă, în fața tablei, cu capul în mâini, vizibil marcată de incident, cealaltă fată este scoasă pe hol de eleva care le-a despărțit. Pe fundal se aud râsetele unor elevi, martori la scărmăneala celor două, iar fata ieșită pe hol începe să râdă, mândră că a reușit să își pună la punct colega. Din filmuleț nu reiese de la ce anume s-au luat la ceartă cele două eleve, dar judecând după faptul că un elev iese din clasă cu ghiozdanul în spate, s-ar părea că bătaia a avut loc la finalul orelor de curs din ziua respectivă.
În cursul zilei de ieri incidentul filmat cu telefonul mobil a fost adus la cunoștința șefului Inspectoratului Școlar Județean Suceava, profesor Petru Carcalate. Acesta ne-a declarat aseară că nu știe când anume s-a petrecut bătaia, dar că va dispune o anchetă la Școala Generală Grămești pentru a se stabili identitatea celor două bătăușe, precum și circumstanțele în care s-a petrecut incidentul. O copie a filmului a ajuns și la IȘJ Suceava ieri, însă surse care doresc să rămână anonime spun că bătaia s-ar fi petrecut în urmă cu mai multe zile și că de abia acum a ajuns subiect de discuție, după mediatizarea cazului elevului de 16 ani de la Dumbrăveni, mort în urma unei bătăi primite în școală de la alți doi elevi.
Petru Carcalete a declarat că este regretabil faptul că violența în școlile din județ ia amploare și spune că va lua măsurile ce se impun în acest caz.
Filmulețul făcut cu telefonul mobil de un coleg al celor două poate fi vizionat pe site-ul cotidianului nostru.





