Scandal

Bătaie între două familii de romi



Două familii de romi din satul Dumbrava, comuna Cornu Luncii, s-au luat la bătaie, vineri dimineață, în jurul orei 8:00, doi dintre protagoniștii scandalului, printre care și o femeie, fiind transportați și internați în Spitalul Județean Suceava.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, la scandal au participat patru persoane, respectiv Istrate S., de 46 de ani, George M., de 43 de ani, Mărioara M., de 42 de ani, și Florin S., de 32 de ani, toți lovindu-se reciproc cu obiecte contondente.
Doi dintre aceștia, Mărioara M. și Florin S., au fost preluați de ambulanțieri și duși la spital, unde au rămas internați.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, precizează poliția.
Bătut cu furca pe câmp
La Spitalul Județean Suceava a ajuns, tot în urma unei agresiuni, și un bărbat din comuna Udești.
Respectivul, Ion B., de 39 de ani, le-a spus polițiștilor că, vineri, în jurul prânzului, în timp ce mergea spre stâna tatălui său, pe imașul sătesc, s-a întâlnit cu un consătean, Mircea B., de 41 de ani, iar pe fondul unui conflict mai vechi acesta din urmă l-a lovit cu furca.
Victima a fost diagnosticată cu plagă contuză occipitală și traumatism umăr stâng.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

„Tati, o să fie bine?”, este întrebarea unui copil de 11 ani din municipiul Suceava diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer