Scandal în trafic

Bătaie într-o intersecție din Rădăuți, cu petrecăreți care se întorceau de la o nuntă



Membri a patru familii din comuna Dornești, care au participat la finele săptămânii trecute la o nuntă, la Rădăuți, au fost implicați într-un scandal care s-a lăsat și cu bătaie, într-o intersecție din zona centrală a municipiului. Incidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 6.30, la intersecția străzilor Piața Unirii cu Ștefan cel Mare.
Conform anchetei poliției, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o parte din persoanele implicate în scandal au participat la o nuntă, iar dimineață s-au urcat în două autoturisme, îndreptându-se spre Dornești.
Scandalul a plecat după ce unul dintre șoferi, Beniamin M., din Dornești, ajuns la semaforului din intersecție, a oprit pentru a da prioritate unui alt autoturism. Cei doi șoferi s-a luat la ceartă, al doilea blocându-l pe șoferul din Dornești.
Între cei doi șoferi a început o discuție în contradictoriu. În scurt timp în zonă au ajuns încă două mașini, una cu ceilalți nuntași, iar cealaltă cu prieteni ai celuilalt șofer.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „ocupanții celor patru autovehicule au coborât și între ei s-a produs o altercație, în care s-au lovit reciproc, fără însă a-și provoca leziuni grave. Până la sosirea primului echipaj pe ordine publică, ocupanții a două dintre autoturisme au părăsit locul incidentului, abandonând mașinile”.
La scurt timp la sediul poliției s-au prezentat George C., de 24 de ani, din municipiul Rădăuți, și Ionel L., de 26 de ani, din orașul Milișăuți, care au declarat că au fost implicați în scandal și că cele două autovehicule părăsite la locul faptei, două autoturisme Mazda înmatriculate în Anglia, le aparțin.
Polițiștii au deschis dosare penale pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și lovire sau alte violențe, continuând ancheta pentru a stabili care sunt toate persoanele implicate și împrejurările exacte ale comiterii faptei.
Mai trebuie spus că șoferii implicați în scandal au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.



Recomandări