Bătaie de joc!

De-a dreptul straniu să te întorci din Deltă fără o coadă de pește! Că nici de cumpărat nu găsești! Și asta când, nu cu mulți ani în urmă, triunghiul Tulcea-Sf.-Gheorghe-Chilia era considerat, pe bună dreptate, raiul pescarilor! Adevărat, mi s-a întâmplat (rar) să n-am parte decât de-o recoltă firavă, dar atunci era de vină solunarul, luna-dungă, apa-n creștere, apa-n scădere, conjuncția lui Sirius cu Saturn – mă rog, pește era, dar n-avea dumnealui chef de fragede râme tulcene, coropișnițe, țipari, boabe de porumb și alte asemenea delicatesuri.
Acum, pește nu-i. Pur și simplu, nu-i. Iar Delta fără pește e ca nunta fără lăutari: geaba peisaje mirifice (și ele grav primejduite), geaba pensiune lângă pensiune, geaba costisitoare promovări turistice. Cel puțin trei sferturi dintre vizitatorii Deltei vin cu scule de pescuit și cu nădejdile aferente. Canci! Fenomenul în sine era previzibil și se înscrie în generala noastră nepăsare față de natură, mediu, reguli. Vânatul mic acum este-nu-i (am amici care, după un sezon întreg, sau ales cu un biet urecheat…), fazanii au dispărut, arealul păstrăvului se tot restrânge, până s-o limita doar la crescătorii, sturionii nu mai pot urca pe Dunăre (barajul de la Porțile de Fier), celelalte specii pe Prut (barajul de la Stânca-Costești), apele-s pline de gunoaie, de peturi și de rumeguș de la gatere… Pentru pescari, singura nădejde rămăsese Delta. S-a dus și ea.
Unde și de ce să fi dispărut peștele? Prima cauză: braconajul. Apariția plaselor (interzise!) monofilament a echivalat cu o adevărată tragedie, nimicind totul, inclusiv puietul. În gazete au ajuns la „fapte diverse” știri de genul „doi localnici din satul Sinoie au fost prinși având în căruțe 20 de plase monofilament, cu o lungime totală de 1 km.” (!!) și, desigur, cu chintale de crap și caras braconat din lacurile încă neatinse. Cotele de pescuit atribuite zonelor cu regim de rezervație nu le respectă nimeni (de fapt, acum nici nu mai pot fi atinse).
N-am decât cifre din 2007, când încă se mai prindea câte ceva; oricum, elocvente. Pescuitul industrial a fost pur și simplu interzis la Mila 23 și la Crișan, unde s-au alocat cote zero. Drept pentru care, din zonă s-au recoltat… 82 de tone (Mila 23) și 174 de tone (Crișan)! O nouă sculă de braconat, adusă pe șest din Ungaria, face ravagii: arunci în apă un aparat cât un telefon mobil (legat cu gută, ca să nu-l pierzi) și, de pe mal, apeși un buton al telecomenzii. În câteva minute, toți crăpcenii dintr-o arie de câțiva metri se-ntorc cu burțile-n sus. La telefonul anti-braconaj nr. 0800.800.300, operatorii recoltează, în loc de informații utile, doar ploaie de înjurături.
Pe vremea mandatului ministrului David s-a luat hotărârea alocării de 8 elicoptere pentru urmărirea braconierilor. Asta ar mai lipsi! După ce Delta este pur și simplu răvășită de vânzoleala fără rost a bărcilor cu motor de mare viteză, mai rămâne să fie agresată și din văzduh, elicopterele alungând pe veci păsăretul. O altă idee poartă semnătura ministrului Korodi: interzicerea totală a vânătorii și pescuitului în Deltă. Sigur că ar fi o măsură benefică, dar ce te faci cu cele 1750 de familii care, din moși-strămoși, trăiesc de pe urma pescuitului?
Automat, îi preschimbi în braconieri. Și soluția radicală nu-i permisă nici de legislația europeană, care ocrotește ocupațiile tradiționale. Puzderia de vile apărute în toate cotloanele Deltei (cum de s-au autorizat atâtea construcții într-o rezervație?) sunt înzestrate cu debarcadere proprii, unde stă în așteptare cel puțin o barcă cu super-motor. Mai ales vinerea-sâmbăta-duminica, liniștea apelor se face țăndări când se iau la întrecere junii veniți în week-end, se răscolește mâlul și se zăpăcește populația piscicolă, atât cât a mai rămas. Ne-am bătut joc de Delta Dunprii. Și cum toate, până la urmă, se răzbună, iat-o fără pește. Curând, probabil, și fără păsăret, deja împuținat și speriat. Așa ne trebuie!